joi, 12 octombrie 2017

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă
trecem printre linii ascuțite în semne literare
trecem peste un pământ de fluturi congelați
tropăim cerându-ne drepturi
până când le vom recunoaște chiar unora
mersul de pitici în paşi de vals
cu buzele lor țuguiate sorbind din aburii infatuării
nopţile mele vor fi mai albe iar ploaia o să îmi răstoarne
şuvoaiele în valuri şi o să încerc
la comanda minții să scriu aceleași
poeme fade tunse de ochii șarpelui
vampe cu stil şi le vor numi ,,subţirele,,
pentru că metafora mea nu mai îngraşă păduchii
rămas aproape singur le voi zice cu aroganța
crescută în pâine: acest secol nu mai există
există doar curve cu fese întărite
adulate şi a-probate de trupurile(timpurile) groase ale unor
oameni de rezervă IATĂ ce numesc eu
o lume mai bună o lume în care poate
să încapă şi poetul ascuţindu-și pana
la ușa poeziei

totuși
dincolo
parcă era loc de mai mult
dar nu mai am nimic de reproșat
sistemului acesta mut
acestui veac numit-Îndeajuns
nu îi mai datorez nimic doar
calc peste cioburi şi nostalgii
trec peste aceleași linii şi semne literare
îmi ascut verbul ca pe un creion uitat
găsit întâmplător într-un sertar al lumii mult
prea-prăfuite de șansa
la o viață mai bună
de forma colților rozând
în viermii zădărniciei

joi, 5 octombrie 2017

Lumina nu se stinge



Păcatele se învârtesc în mine,
Ridic mâinile spre cer şi
desenez o cruce a văzduhului.
Înalț un Te Deum
spre zgomotul lumilor mele.

Cântecul se rotește împrejur amețitor,
amenințător, asemenea unei neînaripate
eliberată-n etern.

Trupul mi se clatină în acordurile 
muzicii femeii-pasăre.

Azi, am dezrobit lumea.
Mâine, oamenii vor zâmbi mai mult
și frăția o să renască
pe deasupra mormintelor
acoperite cu flori putrezite.

Ea va strivi somnul negru
ca pe o năpârcă rotunjită
în sângele smuls iar
Oamenii vor merge
într-un singur pas
peste duhuri flămânde
Vor modela o altă viață,
dincolo de întuneric.
Într-o cale ce agoniza voit,
urmând procesul degradării.

Frumusețea seamănă
cu suspinul Lui Iisus
pentru o lume mai bună.

Lumina nu se stinge niciodată...

sâmbătă, 23 septembrie 2017

miracol

copiii cerului vor moșteni pământul
murdari cu mâinile înmănușate în stele
vor paște oile păstorului
cosind prin umbrele înserării
se vor întoarce în izvoare
cristaline susurând a mirare
glasul țărânei o să-i asculte
copiii pământului vor moșteni cerul
cu mâinile lor curățate
în lut vor modela
stele din coaste adamice
fecioare născute în lujerul florii
atinse de paloarea luminilor
le vor ține calea dăruindu-le
mănunchiuri de prunci
cu fețele sacre scăldate
în lacrimi de soare

duminică, 10 septembrie 2017

Rechemare

Astăzi numele Lui Sfânt
L-am privit cu înfrigurareŞi-am rostit un legământ,
Înălțându-mă spre Soare.

Fiindcă-n zborul meu fierbinte am aflat
Faţa Sa, nemaivăzută, ca un fulger rechemat.

Tresărind, dar fără mască mincinoasă,I-am cerut să mă ierte de păcat.

joi, 31 august 2017

Am vrut

Am vrut să-ți număr coastele din trup
Să văd de n-ai cu una-n plus.
Dar tu te-ai dus în sânge de Apus,
Și încă mai aștept pe ochi
Acel sărut adevărat,
Mă-întreb de te-am pierdut și
Mă înfiori (ne)vinovat
Ca un răvaș ucis

De nemilosul gând 
Ascuns în vis.

Am vrut să te întorci din Rai,
Din trista amintire, pe chip
Cu florile de mai culese
Din povestea de Iubire.

(Dar m-ai închis sau
Poate m-ai ucis în prag
De Paradis)

Și-atâtea nopți te-am așteptat
(Fantomă pietruită în păcat)
Tu n-ai venit, doar m-ai strigat
Şi m-ai stârnit, când pasul meu
A adormit.

Prin stropi de lacrimi m-ai cutremurat,
Te mai întreb şi azi, și-alaltăieri
Te-am întrebat : De ce-ai strigat?
Și mi-ai bătut cu aripa în sânge
De-au început şi stelele a plânge.

Ai spus că ochi-mi negri te-au chemat,
Dar eu doar sufletul ți-am adăpat
Cu un surâs pierdut, (cu)tremurat...

duminică, 27 august 2017

strigătul

era o zi însemnată
în calendar să fi vrut
și nu o puteai uita
doar strigătul m-a făcut
să tresar prin somnul de plumb
oarecum vinovată

femeie!!! iată inima ta!
și inima mea se zvârcolea în țărână
arzând împrejurul ei totul
dar nu voia să mă ucidă

femeie iată trupul tău
striga glasul pe care
pentru o fracțiune de secundă
mi s-a părut
că l-aș putea recunoaște dar
trupul îmi zăcea inert
ascuns între coaste ticăia şi
îndrăznea cu un simplu semn
să îmi înflorească
livezile de pruni în care
de la o vreme se sinucideau fluturii
cu boturile pline de sânge

ca la un concert cu rolling stones
aprindem brichetele
murmurăm ceva imperceptibil
lăsând toate cuvintele la soare
a plouat
a plouat doamne îmi zic a doua oară
și trupul meu
pe care acum mi-l recunosc
s-a umplut iarăși de fluturi
de fluturi
de fluturi
cred că măcar acum
o să  le fie îndeajuns

vernisaj

casele subterane au geamurile mici și locatarii nu mi-au văzut vreodată. chipul mă cunosc doar după sunetul metalic al sandalelor albastre cu blacheuri. subțiați de bătrânețe.umblă prin cimitire cu inimile  lor ferecată în steaua de mare de pe faleza necunoscutului aud glasul lor nesigur sau mi se pare că-l aud. oricum eu visez cel mai mult din fortul ăsta blestemat unde mi se percep atâtea taxe, împing umărul somnambulului cu gene lungi:-hai, du-te!cine ți-a zis că vindec nebunia? îmi lustruiesc îndelung cuvintele cu peria de sânge și vreau să cresc puțin cât de puțin firul de sânge mi se încheagă pe bărbie ca un îndemn la fericire şi clovnii uriași pozau în îngeri fără aripi completând colecția de primăvară/vară unui cioclu argintiu

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...