joi, 23 martie 2017

prenaşterea




mi-au răsărit stele în talpă şi
aștept inima însângerată
a orașului de ceară să bată aritmic
cu pumnul în piept şi
să îmi găsească oamenii
cu obrazul amestecat

voi trece prin cercul lor de foc lăsând
neîntunericul să mă cuprindă
întrecându-mi trupul
ochii mei vor curge în fire subţiri
lasere pârjolitoare scurtcircuitând
câte o cărămidă din burta lor imensă şi sticloasă
se vor auzi aplauze prelungi

cu mâinile ridicate
va muri un popor şi ni
se va cere să respirăm ușor şă pășim cadențat
cu mâinile la spate în ropot de timp să ne pierdem
ca şi cum am lasă doar pământul atârnând ghirlande
de hohote

aerul va pătrunde asfixiind cu dragostea lui
ceea ce a mai rămas în
veșmântul de lut
(sunet impudic de caval) şi
balul mascat din dosul măștilor vlăguite
ne va purta în ritmul frunzelor moarte

acum încă gândesc
limpede şi lin
prin trupul desprins
prefăcându-mă drum aspru prăfuit
aşa acum mă şi
puteţi călca într-o formă incipientă până
voi avea mâini şi picioare

luni, 20 martie 2017

străină din fire


adun gândurile mele în
cete cu îngeri rătăciți
prin rai e liniște dar
ni se vând iluzii din carne ia
și tu și tu și tu ne tot îmbie
femeia vânzătorului de umbre
tresar ca o fiică risipitoare
pe deasupra norilor
îl și vedeam pe adam ștergând
lacrimile evei cred că am greșit
printr-o repetabilă întoarcere
înspre locul din care
inima mea izbucnea în timp
ca un vulcan peste care se lăsase întunericul
dezvelind pustiul altui neam
undeva trebuia să învățăm și noi
norocul literă cu literă
treaptă cu treaptă
ecran peste ecran

duminică, 19 martie 2017

vremea zborului înecat





voi săpa sub adâncuri o secetă
prin mărăcini mă voi pierde
ca într-o tristețe cu mâinile legate,
cu buze aftoase şi defectul sânilor astupat
când nu mă mai cunoaște nimeni la marginea
liniștilor de argint din care mă voi desprinde peste
zările albastre știind că
nu
se vor mai întoarce acele bucurii uitate
-depozit al copilăriei mele- şi
nu voi putea trage spini
din pieptul iubirii
n-ai să mai poţi auzi glasul
tot mai stins ochiul se va zbate aritmic
ticăind a întuneric în inima pământului
numai tăcerea mea te va chema
strângând părerile de rău
străfulgerând prin goluri
numele strivit sub un alt adăpost
căci iată
a venit vremea zborului
înecat în trup de pasăre mută


peregrin


mă țin lipită de buza cerului,
ca un timbru imaginat
pe fața timpului
îndemn inima la pas.

mă pierd printre ruine
las loc fluturelui împietrit
să mă locuiască și
să îmi hrănească zorii
cu fărâme purpurii
în ceasul cu limba otrăvită
moare secunda şi reînviază
dar venele noastre se deschid în
corul pruncilor de curcubeu
ne îmbată vrerea arsă
în strălucirea acestei zilei
amestecată cu pulberea de gânduri

în trecere

Resemnările, toate, se fac ghem: 
fir de păianjen descântat; 
de strigi, vocea ţi se pierde în hău fără margini... 
mai rămâne doar sărutul uitat pe frunze de arţar. 
 
Priveşti şi taci, -
pleoapa se zbate în oglindă. 
În râul spumegat de nuferi, 
eternul sugrumă țesut cu fire de mătase. 
 
Pe lângă trup se şterge un gând de înserare 
şi mă aprind, clepsidră, să dorm..., să număr..., să tac... 
 
Tu treci. Tu treci şi strângi àripa 
în pumnul îngheţat – trofeu albastru fără mal... (Dorina Neculce)

sâmbătă, 18 martie 2017

tablou fără de margini



cavalerii zornăie alămuri ruginite
tabloul se desface şi se încrustează-n stâncă
dar iată
dau foc icoanelor şi reclădesc imperii cu gustul de cenuşă
efigia unui sacerdot se oglindește
în catedrala somptuoasă
se face iar lumină

torțele întunericului ard preotese

şi eu te strig

pe creastă valul mă încorsetează
şi îmi auzi doar gândul  ca pe
un praf stelar de ghiocei striviți 
sub un genunche de rugă terminată
căci gura mea uscată nu poate să atingă nici
umbra tabloului fără de margini

răscruce



cmul însetat de viaţă
îşi toarnă dimineaţa de lumină
pe hârtie
cu tact
mă îneacă-n umbre fulgerate
de raze strălucite .

aşa arată nemurirea
uitată în drumul primăverilor târzii.

şi-n mine stâncile adorm
strângându-şi de pe soclu
paşii împietriţi.

dar dimineţile mă scriu în trup
cu litere din piatră şlefuită ...

prenaşterea

mi-au răsărit stele în talpă şi aștept inima însângerată a orașului de ceară să bată aritmic cu pumnul în piept şi ...