...locul copilăriei

Ies cu gândul robit alunecându-mi pe umărul stâng
să întâmpin în prag ziua vieții de ieri

lumina se strecoară pe lângă mine ca o fecioară învăluită în mister

o altă viață își deschide geana leneșă,
privindu-mă ca pe o regăsită

din negura amară a nopții se desprinde chipul iluminat al unei biserici

ușa de bronz masiv scârție gâjâit sub apăsarea mâinilor mele neputincioase

recunos interiorul

...e locul copilăriei mele

oamenii satului stau îngenunchiați de când am plecat

oglinda se sparge în mii de fire de nisip

genunchii lor înalță rugi apoase spre altar

ochii li se îndreaptă spre deschizătura lumii de dincolo

mă caută în amintiri,
în colțuri uitate de timp,
în firișoare de nisip împrăștiate haotic pe o pardoseală înnegrită de vreme

își pipăie locul din dreptul inimilor
mă regăsesc și-un zâmbet răzbate timpul

ușa altarului se deschide ușor,
de parcă s-ar deschide ușa cerului

o femeie își dezvelește umbra și-mi face semn să mă apropii

e chiar copilăria mea îmbrăcată-n haine de duminică

sânu-i miroare a liniște de dincolo

îmi șoptește la ureche,
ca pe un abur de iertare:
-ai întârziat...
când a căzut ultimul bob de rouă,
au fost dăruite ultimele aripi

se îndreaptă cu fața înspre asfințit
și-mi desenează o casă
a sufletului părăsit...