portret implant

îmi zdrobeam pieptul
în scutul ruginit
băteam în porțile masive
cu chipuri hidoase sculptate
ca niște monștri ieșiți din adânc
din gheare le ieșeau fire de aur
capcane pentru oamenii pierduți

te-ai desprins din armura greoaie
ai ridicat pleoapa atârnată peste ochiul intern
îţi descheiai camașa de sub care
creșteau nuferi sălbatici 
cu rădăcinile înfipte în mine
m-ai întins pe spate
nu am țipat

scutul se înfiera împrejurul adomenului
simțeam răceala morții plictisul vieții
filozofii astrale ascunse-n galaxii

o mână la fel de străină ne înfășura eșarfa de mătase
împrejurul trupurilor de lemn
strângea din când în când și
ne șoptea că o să murim
într-o seară în așteruturile noastre
cu oameni-păsări pe tavan
cu gânduri ude pe fețele înfierbântate
că ceasul va bate numai ora doisprezece
ne vom ridica
înălțând cupele de lut
vom bea din nebunia lunii
pe care oamenii au ascuns-o
în culcușuri moi de fum
.........................................................................
după mai multe veacuri
am să mă întorc acolo înveșmântată-n vechea zale
o să îmi pasc fluturii nemțești
pe care îi voi adăpa cu slove
o să te caut să îmi sprijin fruntea în răstimpuri
de lama pumnalului tăi luminos și rece ca și apa cerului
din care voi gusta înmiresmată în liniște hispanică
îți voi zice că zilele mele sunt egale
bogate și sărace
în întuneric și lumină
același hrist topit în plastic o să-mi vegheze
tulburarea
lutul de azi e mult prea scump