de la o vreme sunt captiva unui tărâm
vrăjit amuleta carnală sfâșie
pieptul mi se dezvelește în straturi de petale
dincolo de linia albastră
mâna se zbate peste o altă lume
îngerii mei vorbesc
într-o limbă uitată
pământul își piaptănă pletele
cu vise de sârmă şi mă încumet să
trec mai departe
prin zidul de sticlă privesc
oameni fără de fețe
îmi perfuzează primăvara pe sub pleoape
transpir magia
în cuvinte ai crede că drumul mi s-a stins dar
se conturează haotic într-o oglindă diformă
lupul alb /străbunul de timp
își trece buzele flămânde peste
umărul meu crud
se îneacă în penele de corb și strănută
legenda într-o altă dimineață
cu nourii de sticlă
eu-L Eu
stau într-o amorțire perfectă
lângă râul sacru aștept
respir
inspir
respir
in
-spir
și ochiul se zbate ca peștele
/sabie- în trupul tău/
poți crede că a cernut tot cerul
zboruri ușoare și mărunte
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu