VAde mecum!!!
luna râdea și
eu căutam pietrele acelea vorbitoare
de dincolo de linia mărginașă
îngerii cădeau
din vitralii
se vedeau pașii mei
goliți de trup
(ca o reluare de imagine
proiectată cu încetinitorul)
apăsam cu mâna steaua cea mai îndepărtată
visul rătăcit cu ochii deschiși mă visa
pe când eu striveam scoici ascuțite
de pe o faleză pustie nisipurile intrau în mine
prin talpă
îmi vorbeau în șoapte amare
despre peregrinările tale
prin adâncuri
îmi căutai ochii
să ți-i așezi drept faruri
pe spate
îmi fluturau franjurii curcubeului rotund
din perdeaua timpului
luna mă chemaiar
într-o limbă despicată
eu te strigam
ferecată de mijlocul luminii translucide
a unei chakra
începeam să te absorb
ca pe un elf dansând
cu ochii larg deschiși în bătaia vântului de mai
cu pletele înecate de fum îți desenam pe deasupra norilor mesajul sacru: vade mecum! și tu îmi urmai doar mâna ridicată
peste cer
întocmai ca pe o flamură albă cutremurată
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu