Misionara
Îmi plec fruntea de Medee
Sufletul te strigă-n limba
sufletelor adormite
ce nu îndrăzneau aseară,
când dormeai, să te sărute.
Frumuseții tale sacre,
mâna mea,de moartă-vie,
îi înscrie-n taină șoapte
și-o îndeamnă să reînvie…
Iar urechea se deschide
ca stăpân pe lumea largă,
fulger trist pe trupul tău,
unde ochi ascunși adună,
cum și-adună ochi pe coadă
întristata de păună.
Și prin gânduri trecătoare,
îmi plec fruntea de Medee.
Îmi duc ciuta la izvoare,
să îți fac din ea, femeie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu