Misionara
doar zilele mai pot pierde
franjurii mătăsurilor alese
așa-mi spuneai atunci
când spărgeai cu degetele fereastra
și-mi îndesai cioburile sub formă de stea
în locul pe care l-ai numit
inimă
răsărea un copac
de ceară cu frunzele despiacte
ca niște brațe amorțite
și dacă nu am crezut
ai urcat pe munte
până aproape de cer
și ai scuturat zile coapte peste mine
curgea mierea cu buze de salcâm
pe care o culegeam prin ochii tăi
topiți în lacul cu malurile lovite
de poalele cerului zincat
și-n piepturile noastre creștea
o altă stea cu marginile mai rotinde
așa ziceai atunci
când soarele se odihnea pe umerii
rotunzi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu