ca pasărea stingheră

la data de Mier Sept 29, 2010 10:07 pm

Când soarele își ostoiește focul
Și își apleacă fruntea spre apus,
Aș vrea să pleci de lângă mine,
Ca să te pot chema,
cu gândul dus.

Când vântul șuieră năprasnic
pe neumblatele poteci,
Suspin ca pasărea stingheră,
O rugăminte-nalț
spre altarul cel din tine,
Și-aș vrea spre alt tărâm
cu nopțile de stele,
să mă petreci.

Cînd fulgii își înalță dansul firii,
Și nu au timp să ne privească,
Aș vrea să-mi cânți tu
cântecul iubirii,
blestem,
în carte scris cu litere-nvechite,
și țintuit în spini,
pe bolta-mpărătească.

Atunci și doar atunci,
Cu gândul sufletului meu stingher,
Pornesc spre lumea frământată,
Mă-mbrac în zale de oțel,
Și amestec oamenii cu inima de fier,
cu toții, laolaltă...

Apoi , îmi dezbrac zalea fermecată,
Și îmi îmbrac în fulgi de nea cuvîntul,
Îl cern cu flori suave din caisul alb,
Și-n lumea trecătoare,
l-așez cu prețuire,
și-nchei cu dânsa legământul.