cu mâinile asprite de vânt am cărat boabele albastre până la poarta înaltă a cimitirelor deschise am așteptat să treacă umbrele copacilor pe sub gândurile tale aplecate m-am strecurat ușor să adun în sacii de plastic fericirea avea gust sărat de tămâie aprinsă. rugile se înalțau mai sus decât turnul chindiei. era o vreme a împăcărilor cu visul sau de visare a împăcărilor cu mine.
era o vreme a colindelor cu ramuri de cetini acopeream buzele amare să nu mi se vadă ochii înnegriți de sete.
cu mâinile calde am cules pietrele ascuțite care străjuiau drumul.
pe aici nu mai trece nimeni ziceau niște ciocli cu mâinile dislocate din umeri și eu m-am gândit o vreme în loc de (a)plecare am spart gurile de rai cu pumnul am făcut loc oamenilor să poposească o vreme cât să își adune hainele de pe funie o cucuvea le cânta a privighetoare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu