Dialog cu RameeL

Dialog cu RameeL


verbum mentis

Treapta I
te regăsesc surâsule stins
în apa oglinzii cu
străluciri deșarte chip al meu
stâncă zidită în muntele de piatră
mai mă cutreieri cu
tălpile aspre de luceferi pe calea
soarelui apus un ochi zâmbește
o mână îmi trece prin ființa ta fugară
chem alautele să plângă și
mă adun ghem în labirint
strâng coastele prea albe
apoi mă-ncing văpaie și
mă petrec în ropote de ploaie
încheieturile mi-s rupte în
firele de ani mă torc
îmi țes luminile pe față
pe spate
pe geamuri
mă înconjoară nori de gânduri
dar lasă
nu mă striga
așa și trebuie
să mor în cerul zorilor
și să mă sting
un felinar albastru de dincolo de
focul sacru
(Dorina Neculce)


Nnimic nu este la voia întâmplării
Nici ceasurile cele mai târzii
Nici zorii

Strigătele agoniei
Sunt în facerile vieţii


Nu te opri
Nu te oprii
Căci sfârşitul nu există
(RameeL)

Treapta a II-a
floarea spinului e parfumată
are aceleași petale moi
deschise înspre
cărarea ierburilor umede
drumul e lung și
anevoios urcușul dar oare nu
ni s-au dăruit gheare cu
unghii asprite și aripi zidite
de Înălțare/ întru
urcușul muntelui
te caut
eternitate sacră cu
mâna-mi descătușată
în ochii fiecătui trecător...
(Dorina Neculce)
Spune cu voce tare
Ce vezi tu acolo
Şi-n trecerile lor


Că unul află calea
Iar altul de ea se lasă
Nimic nu stă neschimbat

Este oare acolo
Chipul cel din-tâi
Pe cae-l vreau şi eu şi tu?


Sau este "doar cenuşa
Şi-ncleştarea fălcilor
Severă şi ultimă"?!
(RameeL)

Treapta a III-a
mâinile mele au amorțit pe arcușul
viorii las murmur de stol
în drumul rătăcirii chiar
glezna mea se frânge a
strigăt înăbușit în
țărmul mărilor pustii și numai
pescărușii îți culeg boabele dimineții cu
ciocurile sinistre de hărtie înnegrită
își înfoaie penele mândre și
înalță spre ceruri
țipete ascunse în limbă de
stâncă măcinată de vânturile reci și tulburate
ca niște adâncuri ce îmi îngroapă numele
departe
tot mai departe
în valuri surpate și cenușii
(Dorina Neculce)