sâmbătă, 31 decembrie 2011

preotesele de fum

se aud cântările preoteselor zidite-n piatră,

se pierd pe drumul zărilor în ploile de frunze și

iar le ies chipurile de fum din oglinzile de ceață te

cunoșteam prea bine ți-am numărat odată coastele de jad și m-am temut,

și m-am temut...

am pornit o fugă nebună pe deasupra câmpiilor de ape striveam nuferii galbeni crescuți în mâinile albastre, peste umbrele ruinelor se contura zadarnic zâmbetul tău/ copil albit fără de noapte cu ochii rătăciți în veșnică chemare palmele tale de cenușă îmi mângâiau îndelung chipul și fața mea se odihnea în tine.

-uită-mă, iubito, așteptările astea au început să mă doboare, ziceai.

glasul tău se auzea tot mai departe

luna își scurgea sălbăticia înapoia frunții tale șuiera vântul multe blesteme crescute mai înalte decât crucile.

-taaaci, am să răspund, trupul meu a început să ți se sculpteze pe dinăuntru, dar am să ies cândva de sub lumina unor felinare, am să te-nvălui în lumini și umbre de-ntuneric, am să îți căptușesc o inimă de iarnă. taaaaci...

glasul meu va sparge templul treaptă cu treaptă.

sfatul înțelepților va împierti.

-doar te ascult, mi-ai zis.

și-mi mângâiai tăcerile pe fiecare parte, eu încălzeam capricii în flacăra ce își stiga fantasmele-n tavanul verde tu îmi lăsai

frânturi din buzele-mpietrite.

ooooooo, buzele tale încremenite în varul gropilor adânci, acele buze pe le-ai crezut, cândva, prea senzuale...

..................................

aud cântarea din cântări

în stâncile pleșuve bat preotesele de fum...

3 comentarii:

Lumea din oglindă spunea...

grafica poemului este realizata de Alex Marinescu. colaboram la realizarea unui nou volum gothic 3:))care va fi lansat la Junimea 90 in ianuarie 2012

Anca Vieru spunea...

tulburătoare poezia și împletirea cu grafica...
Un an nou cu succese!

Lumea din oglindă spunea...

multumim Anca. te vom invita la Iasi, la Casa Pogor, la aceasta lansare a noului volum gothic. multa inspiratie si har

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...