luni, 31 decembrie 2012

Nihil sine Deo!



corbi cenușii fără de ochi
se rotesc pe deasupra lumii
sparg lumini în dangăte flămânde
despicând trupul amorțit al nopții
mâinile cutremurate numără zădărnicia
așezând-o în cuburi de granit
a mai trecut o duminică răstignită
pe un alt deal al crucii
încă un pas o sută şapte şi
muntele Tabor se va toci în
drumul acesta fără de sfârșit
care o să ne intre negreşit
pe sub coaste ziua
nu mai împletim cununi
din ramuri de spini
nu mai aducem oţetul
în pocale de argint
drept răscumpărare a păcatelor noastre
doar ne scuturăm sandalele de praful istoric
şi intrăm tropăind nesimțitori
în cetate pentru ca nimicul
să nu se mai sfârșească



duminică, 30 decembrie 2012

ca o lovitură în coaste

cu o durere ramificată
în adânc
strănut o moarte trandafirie şi
mână cutremurată de noapte
îşi scutură-n fereastră
dimineţile purtate
-mână pustie- ceaiul meu cald
o amorţire în oase îmi înseamnă
încetinirea şi vor veni iar copiii
săpându-ne-n trupuri iertarea
cu florile dalbe
din alt anotimp ne vor
îmbătrâni şederea
îngroşându-ne sângele-n vene
suflete cu mai multe cărări
ne vor simţi minţile întunecate şi
lovitura puternică în coastele
câinelui ne va face să urlăm
de durere ca lupii scheletici
fără de colţi sau fără de gheare
un fel de du-te vino
din care nu a mai ieşit
Nimeni

neştiutele uşi




se deschid
în spatele altor uşi oare
câtă eternitate ne desparte
doamne câtă împotrivire
am adunat eu zi de zi
împleticindu-mi umbra în
fășiile de umbre mâinile mele
caută liman şi
casa noastră cu glasuri înstelate
de copii la dreapta şi la stânga altor case
o acoperă uitarea ca pe o jumătate
de pasăre oarbă ca pe un râu
din care apele-au secat
..........................................
opreşte-Te, Doamne,
o clipă măcar
să îţi dau trecătorii
să mi-i duci limpezi
ca fulgii în stele de zăpadă

experiment-sânge autist


alungată de fluturi
îmi ţiuiau urehile şi
el izbea uşa îndărăt
inima mea-şoarece mort
începea să putrezească
afară
era beznă şi
o noapte rece ascuțită
chiar de glasul lui încurcat
dimineaţa îmi găseam urme
în oglinda încețoșată mă priveam
prin tine
întunericul mă orbea
în greutatea asta vineţie
prea se descompuneau toate
prea nu ştiu cum
-rămâi, îmi tot zicea el
cu părul zburlit şi
cu ochiul injectat
urca până la mine
odată i-am adormit tristețea pe obraz
-rămâi, încă mai auzeam
icoana vorbitoare
îşi legăna apusul
îngrămădindu-mi serafimii
între aripi
simt că mai pot îmi zic
simt că mai e
încă puţin
şi mai simt clar cum mi se înfige
tăcerea asta în carne
-rămâi! tuna glasul lui
ce-ar putea să mi se mai întâmple gândeam
şi sângele mi se scurgea printre degete
autist ca un şuvoi nevindecat


KATIUSA - subtitrat romana

Serghei Esenin - Nu regret, nu ma jelesc, nu strig. - subtitrat romana

sâmbătă, 29 decembrie 2012

lumească

de la o vreme
şi frunzele îmi păreau oameni
paltonul domnului emm se îndepărta
întorcând haosul din drum râul curgea liniștit
ca o linie subțire paralelă cu venele noastre
ne aminteam că undeva
într-un sătuc uitat
nişte copii sărmani
îşi îmbrățișau lacrimile-n gene
ce e viaţa?
parcă întrebau ei ceasul ruginit care-i striga pe limba cerului
şi nimeni nu le mai era în preajmă şi
n-avea să le mai răspundă nimeni
de la atâta verde
lumescul a început să le crească
pe sub unghii
să le tot crească
ne mai încăpându-i tavanul
au zburat ca un stol
fugărit de propria lui umbră

...ca să mă apăr

domnule emm îi ziceam pe atunci
domnule emm şi auzeam cum prin vene
îi treceau copiii
din tălpile lui ieşeau caii de fum
cu tropotul copitelor turbate
ne pângăreau pământul şi
ne călcau ierburile
înveşmântate
falii din cer începeau
să se desprindă
-e un vis-
e doar un vis ziceam şoptit şi
îmi închirceam durerea pe sub palme
pe când îi desprindeam domnului emm
una dintre coaste
ca să îmi fac arc
peste timp
cum de ce?
ca să mă apar
am și început să cioplesc
săgeţi din trupul
crucilor de lemn

lăuntrică

  • lăuntrică


    cu ochii ai acoperit tristeţea
    acestor oameni de zăpadă
    le cad hamurile ca unor manechine trezite
    în forme de carne şi
    eu scormonesc pământul
    în cautarea unor alte trupuri
    nedisecate inseparabile
    tresărind ori de cate ori
    moare câte un dinte


    (dar parcă îţi vine aşa
    să îi priveşti prin apa tulbure a timpului
    forma chipului înecat)...............................stăpâne al meu
    izvorând din adâncul pământului
    îmi aminteşti de multe
    cu trupul tău
    mi-ai căptuşit şi mie
    trupul cu braţele tale
    m-ai smuls ca pe un scut
    pe când îmi căutam părinţii
    şi în inimă îmi aţipeau nişt aripi


vineri, 28 decembrie 2012

Cafe Del Mar

  •  
  •  blocaţi în mormane de zăpadă                                                                    
  • cu sufletele scoase aşteptăm trenuri scuipând                                                                                
  • în gări insalubre cu acari
 fantomatici ca nişte
apărători ai gropilor

şi Tu...dragul meu Zeus


împăcată cu moartea asta
care şi-a cusut inima cu aţă rece
împăcată cu mine ascunsă
între cer şi pământ departe mâinilor ce
nu mai vor să atingă
stau cu pleoapele stinse
într-o amorţire perfectă
cred că un drum fără de aripi
oricum e prea mult
nu mai pot umbla oricum
prin adevăr şuierând cu mâinile la spate
nu mai pot aresta copiii în inima mea au prins crustă şi
de la atâta dragoste nedeclarată au început să mi se dezlege
limbile despicate tot-fremătând închid Înălţarea
în podul de gânduri
nu mai puteam să ne stingem doamne nu
mai puteam să ne închinăm tandreţilor mucegăite(fiecare lângă fiecare)............................................şi Tu, dragul meu Zeus potrivindu-ţi nevoia de oase-arătare hidoasă-
în pieptu`-ţi/oglindă.

joi, 27 decembrie 2012

***aşa mi-a spus

aşa mi s-a spus

că toate drumurile duc spre
biserica din mijlocul satului
bătrânele îşi chiverniseau bănuţii din batistă
unul pentru katrina fie-i ţărâna uşoară unul pentru pieptul
dezgolit al bărbatului care a uitat să moară de atunci nimeni nu mai atingea
mormintele crucile începeau să se împământenească
cidat era faptul că mama ne strângea uşor mâinile
începea să ne vorbească despre o altă lume
despre un alt oraş cu o altă cale a independenţei
pavată cu batiste viu colorate despre o altă stradă
pe care oamenii nu mai voiau să locuiască
retragându-se în galerii trăgeau obloanele
deschideau instinctiv televizoarele
andreea esca le vorbea despre alte revoluţii
despre biserici fără de clopot
uitate în mijlocul lumii
mirosea a cald şi a pâine amară
noi tot mai trăgeam nădejde
ascuţindu-ne simţurile cu gustul cărnii ba
chiar un bun prieten încerca
făcând eforturi supraomeneşti să
nu mă mai recunoscă şi de atunci
paşii noştri începeau să se asemene
cu jumătăţile de oameni.

grafica noului meu volum ,,Zbatere de pleoape,, realizată de actorul Liviu Smântânică

Grafică realizată de actorul şi graficianul Liviu Smântânicăhttp://www.digi24.ro/emisiuni-locale/iasi/articol/4-12-2012-Despre-actori-restauratori-si-teatru-privat_62733#.UNeRNGgNUOU.facebook
Ediţie îngrijită de Didina Sava
















mă umplu fără tăgadă

http://misionara-misionara.blogspot.com/2012/09/ma-umplu-fara-tagada.html

treptat treptat
făcliile se sting
în mine clipocind
ca nişte ape obosite
mâini nedefinite mă împing şi
mă gândesc la grădinile acoperite
în care îmi îngropam pisicile adormite
cu ghearele înfipte în pământul rotund

a fost anul meu de foc
a fost anul meu fără de margini
şi am tras capetele până la râul aceluiaşi
călugăr care veghea cu privirile încimentate nesfârşitul
porumbul agoniza verzui hrănind copiii umbrelor
cu fericirea atârnând pe umeri
zâmbesc neliniştiţi pe sub pete de lumină

va fi secetă cruntă în aşternuturi
o seceta cu cămăşile negre înflorate
trestii aplecate s-or adăposti în
florile galbene fără de ceruri
îmi vor acoperi paşii în colbul
unui drum bătătorit cu sânge
deschideţi-mi poarta
gândului să mă plâng
cu lacrimi de toamne tăcute
mestecate în amurguri
neînfricatele mele toamne plăpânde
amare viu colorate cu sânul
prea plin-picături de jad-
aruncate în ultima zăpadă treptat
treptat în mine se mai sting urme de lumini
semnale imprecise ale unui far uitat
la margine de timp
fii bun tu cel de nicăieri fii bun
ca o gură fierbinte
deschisă în lutul alb
ca un pescăruş ce o să
îmbătrânească feţe neobosite
aprinse pe o faleză pustie şi
tac şi tac până
mă umplu fără tăgadă cu lacrimi
icoane vorbitoare şi jumătăţile de gând

tranfigurare***încercuid lumina

îşi căuta chipul
de dimineaţă
într-un ciob de oglindă
şi se credea departe
şi credea că n-o mai poate ajunge
Nimeni şi se credea a Nimănui
aripă
desprinsă dintr-un umăr dezgropat
cu nările mult  dilatate
îi adulmecau urma
gândea că nu mai avea ce pierde
gândea că nu mai putea apusul
să îl prindă şi îşi vedea clar umbra
ţintuită în pojghiţa subţire
translucidă
era şi nu mai era Ea
de-a v-aţi ascunselea
de-a v-aţi ascunselea îi strigau copiii
şi îi legau rănile desprinse
cu sfori împletite din scoarţa de cireş
Ea nu mai râdea
de-a adevăratelea
îşi căuta chipul şi
se credea absidă
încercuid lumina îngropată

miercuri, 26 decembrie 2012

incantaţii funebre

 lume nouă fără de timp
lume fără de mâini fără de nenoroc
lumină veşnică te caut să
îmi sprijin neliniştile
să mă îngrop în plăceri
fără de simţuri să-mi lepăd
zăngănitoarele lanţuri
prin pustie să mi se asprească
tălpile scormonind în
cele şapte lumi ale lumilor cu măinile întoarse
mă îndemn să uit să nu uit să mă
uit în pântecele păianjenului
ţesător de vise -pod sinistru al copilăriilor mele-
paradis prăfuit- nestăvilit în durere apoasă
pogorâtă înspre pământul nepământ
-substrat al inimilor mele-
în tine îmi vor frămăta plămânii
ca unui copil răsfăţat cu
iluzii edulcorate şoptite sporadic
înspre cer îmi veţi dansa pe dinaintea ochilor
dansuri lugubre cu feţele pictate şi
ritmul mă va pierde într-o tăietură adâncă

ooo mânie a mea de neoprit
adoarme gândurile şi strigă-mi
eliberarea în gura nefiinţei adu-mi
ploi de ninsoare abstractă pace eternă
ascultă-mi visele- înaripaţii mei şoareci-
ce vor să mă trăiască
într-o lume fără de legendă
sângele meu se va despica din vene
şi miile de ochii mi se vor ascuţi pe
obrajii palizi răsunând
numai aşa
așa pot împărţi
luminile din zboruri

marți, 25 decembrie 2012

scrisoare lui Lui

şi mâinile lui îmi trag fericirea peste vălul albit forfota lumii se înaspreşte nesomnul îmi aşază dinţii în rafturi ascuţindu-mă strâng în pumni sângele de plumb şi îţi scriu cu nepăsare iubite mâinile tale necuminţi îmi aduc fărâme de soare buzele tale de argint îmi aşteaptă bătăile de aripi şi asfinţitul mă cheamă în cămările tale adânci ne sunt căutările legănate de păpuşi cu ochii împletiţi din ierburi amare cu pieptul de scânduri te-am aşteptat pe o cărare de luceferi ascunşi dar tu nu ai venit şi îţi urmezi pasul peste umerii mei înconjori lumile de hărtie nouri şi munţi în burţile multor fecioare ai sângerat iubite al meu cu nimb de foc te-am aşteptat şi tâmplele noastre nu s-au atins şi mâinile noastre nu s-au închinat şi privirile noastre nu au scuturat cerul trupurile noastre iedera încă nu ni le-a înveşmântat voi veni mi-ai zis demult vorbele tale inundate într-o lumină diafană au murit voi veni ai tot strigat şi munţii capetele şi-au aplecat şi mâinile mele au tresărit cununa de cristal pe creştetul meu s-a dezrădăcinat tăcute zâmbete pe obraz mi-au înflorit şi tu iar m-ai strigat rătăcitor printre crengile nopţii rupeai târziul trupul acoperindu-mi-l cu uitare scufundându-mă fără milă în râuri de sânge în râuri de foc în râuri de nepăsare mă poţi în luminile amurgului privi şi îţi voi aduce daruri descusute din talie îţi voi legăna copii cu tăplile de humă o să mă înalţ plutind între noapte şi zi între nouri şi ceaţă între hotare de anotimpuri pentru tine Acolo voi fi fărâmă de viaţă înaintea ochilor tăi galbeni nu voi muri şi voi clinti umărul cerului te voi căuta printre mulţimile nebune poate într-o cumplită noapte pe când nisipul va plânge şi îngerii mă vor striga te voi regăsi

luni, 24 decembrie 2012

parcă urma...să mă bucur



facă-se voia ta
facă-se voia
vântului
trubadur printre lespezi
îmi aduce înapoi glasurile uitate
cu mâinile arse
voi cânta
şi facă-se precum voia
suflând în cenuşa timpului
înviind în alţi ochi
după tine furibundă apucătură
voi scrie scrijelind cu unghiile-n humă
voi aşeza rime dulci şi
mă voi aspri în asprimea ta iarnă
mici paradisuri
voi îngheţa
rămâneţi
rămâneţi tăcerilor târzii
le voi striga
după alt nume
nu te voi cunoaşte
plutire a mea-luntre pierdută
pe un tărâm de lacrime
facă-se voia ta iubire
cu gene cercelate
cu rostul întors
în orbitele adânci
râvnesc să îţi fiu
amarnică rătăcire
îmbiere cu obrazul strivit
nejustificat şi parcă
aş alerga pe culoarele pustii
cu ferestrele deschise
mi-aş arunca din coaste
încercând să-mi amintesc
şi parcă urma...
...să mă bucur

sâmbătă, 22 decembrie 2012

(pre)facere

 (pre)facere

păsări uitate pe sărmă
obsesie a dimineţilor argintii
şi toate lucrurile astea
sculptate în ochii unei lumi
mult mai mici
-sunt visele mele-
propovăduire a Iisusului
bineCuvântAt pe masa îngerilor
de aramă străfulgerul spintecă
mâna mea-mână fugară
topită în lumânări deşarte
cusătură strâmbă
a amurgului cu lacrimă
de sânge clipocind
şi tu botez al meu
-scufundare- pierdută
în trupul fântânii lui iacob
sălăş  nepreţuit

ninsoare abstractă

mă întorceam
înlăuntru cuvintelor uitate
trupul meu înroşit
despica cerul-strigăt
rotunjit;
-să ningă!
să ningă!
să ningă!
instantaneu
a început să ningă
peste creştetul meu
cerul desprinzându-şi
baierele păsări albe
sugrumate
slobozea.

Louise Hay - You Can Heal Your Life - ROsub

*genesis*

genesis***



la început au fost
doar aripi flămânde
cutremurate
asupra trupului meu
se arătau colţii de lup strălucind în
stele cruciş tăiate din trupul unui munte
fără cer se auzea răgetul unei alt fel de zile
cu rochiţa până la genunchi fetiţa cea mică a nopţii
aduna împrejuru-i trandafiri întunecaţi cu ochi bolnavi
în patul suferind lăcrima bunica nimănui
nu îi mai păsa de scâncetul
omului din zid
nu-i mai cerea îngăduinţa
pentru încă o suferinţă
la margine gropii
groparii îşi ascuţeau lopeţile
muşcând din chipul fraged al unei lunii
degetele purtau stigmat de piatră
şi eu îmi aduc foarte bine aminte
că ar fi trebuit
să mai şi surâd
-rânjet nebun-
înflorind
deasupra cerului
ca o altă boltă
încăpătoare şi
mult mai înaltă

miercuri, 19 decembrie 2012

strigăt în pustiu



zorii de ziuă apasă peste
trupul agonizând
se lasă pașii trecătorilor grăbiți
doritori de chilipiruri
umbrele lor trec din magazin în magazin
tăvălindu-se în mantii de carnaval
probează vieți abandonate
se privesc surâzând în oglinzi imaginare
admiră lumi închipuite
şi totul pentru încă o noapte
la gura focului ard iluzii
suntem fericiți
suntem împliniți
anul șobolanului ne va aduce
nesperatele vise înapoi
vom cânta vom bea şi ne vom veseli
şi umbra unui alt an nou va trece
într-o caleașcă poleită
cenușăreasa nu îşi va mai pierde pantoful
inima împărătesei nu va mai plesni
oglinzile ne vor lumina sufletele
cu luminițe gratuite şi noi vom proba liniștea
altor haine la umbra cetinii înzăpezite
glasuri de copii pierduți
vor răsuna ca un strigăt
în pustiul cerului albastru

marți, 18 decembrie 2012

gând nocturn

s-au încâmpenit pădurile a jale
fluturi cu bocanci ţintuiţi
mă împung în coaste fără
să mă recunoască
e rostul
să simt gustul
gândului rânced
aceiaşi ochi de melc
ne despart plecările
zidindu-ne în maluri
prin frigul nopţii nu îmi
mai găsesc o mână şi
inima-mi coboară
fantomatic
poate că te-aş plânge
omule de nisip ca
o bocitoare de profesie
dacă n-aş avea pietre
în ochiul stâng
aş îndrăzni să te privesc
dar primeşte-mă aşa cum sunt
o adiere vie cu aripi de zapadă
cusute-n tălpile de ceaţă

luni, 17 decembrie 2012

Cântarea Cântărilor-Evanghelie



Cantarea Cantarilor

CANTAREA CANTARILOR
CAPITOLUL 1
Iubirea intre mire si mireasa.
l. Saruta-ma cu sarutarile gurii tale, ca sarutarile tale sunt mai bune ca vinul.
2. Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir varsat este numele tau; de aceea fecioarele te iubesc.
3. Rapeste-ma, ia-ma cu tine! Hai sa fugim! - Regele m-a dus in camarile sale: ne vom veseli si ne vom bucura de tine. Iti vom preamari dragostea mai mult decat vinul. Cine te iubeste, dupa dreptate te iubeste!
4. Neagra sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasa, ca salasurile lui Chedar, ca si corturile lui Solomon.
5. Nu va uitati ca sunt negricioasa ca doar soarele m-a ars. Fiii maicii mele s-au maniat, trimisu-m-au sa le pazesc viile, dar via mea nu mi-am pazit-o!
6. Spune-mi dar, iubitul meu, unde-ti pasti tu oile? Unde poposesti tu la amiaza? De ce oare sa ratacesc zadarnic pe la turmele tovarasilor tai?
7. Daca nu stii unde, tu cea mai frumoasa intre femei, tine atunci mereu urmele oilor, paste-ti mieii in preajma colibelor, iezii in preajma ciobanilor!
8. Cu un telegar inhamat la carul lui Faraon te aseaman eu, draga mea!
9. Frumosi se vad obrajii tai, asezati intre cercei si gatul tau impodobit cu sire de margaritare.
10. Fauri-vom pentru tine lantisoare aurite, cu picaturi si crestaturi de argint.
11. Cat regele a stat la masa, nardul meu a revarsat mireasma.
12. Perinita de mirt este iubitul meu, care se ascunde intre sanii mei.
13. Iubitul meu e ciorchinele de ienupar, din Enghedi, de la vii cules.
14. Cat de frumoasa esti tu, draga mea! Cat de frumoasa esti! Ochi de porumbita sunt ochii tai.
15. Cat de frumos esti dragul meu! Si cit de dragalas esti tu! Pajistea de iarba verde ne este al nostru pat.
16. Cedrii ne sunt acoperis salasluirii si adapost ne sunt chiparosii.
CAPITOLUL 2
Mirele lauda frumusetea miresei.
1. Eu sunt narcisul din campie, sunt crinul de prin valcele.
2. Cum este crinul intre spini, asa este draga mea intre fete.
3. Cum este marul intre copaci, asa este dragul meu printre flacai. Sa stau la umbra marului imi place, dulce este rodul lui in gura mea!
4. El m-a dus in casa de ospat si sus drept steag era iubirea.
5. Intariti-ma cu vin, cu mere racoriti-ma, ca sunt bolnava de iubire.
6. Stanga sa este sub cap la mine si cu dreapta lui ma cuprinde.
7. Va jur, fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din camp, nu treziti pe draga mea; pana nu-i va fi ei voia!
8. Auzi glasul celui drag! Iata-l vine, saltand peste coline, trecand din munte-n munte.
9. Ca o gazela e iubitul meu sau e ca un pui de cerb; iata-l la noi pe prispa, iata-l priveste pe fereastra, printre gratii iata-l se uita.
10. Si incepe sa-mi vorbeasca: Scoala, draga mea, si vino!
11. Iarna a trecut, ploaia a incetat.
12. Flori pe camp s-au aratat si a sosit vremea cantarii, in tarina glas de turturea se aude.
13. Smochinii isi dezvelesc mugurii si florile de vie vazduhul parfumeaza. Scoala, draga mea, si vino!
14. Porumbita mea, ce-n crapaturi de stanca, la loc prapastios te-ascunzi, arata-ti fata ta! Lasa-ma sa-ti aud glasul! Ca glasul tau e dulce si fata ta placuta.
15. Prindeti vulpile, prindeti puii lor, ele ne strica viile, ca via noastra e acum in floare.
16. Iubitul meu este al meu si eu sunt a lui. El printre crini isi paste mieii.
17. Pana nu se racoreste ziua, pana nu se-ntinde umbra serii, vino, dragul meu, saltand ca o caprioara, ca un pui de cerb, peste muntii ce ne despart.
CAPITOLUL 3
Mireasa arata iubirea sa catre mire.
1. Noaptea-n pat l-am cautat pe dragul sufletului meu, l-am cautat, dar, iata, nu l-am mai aflat.
2. Scula-ma-voi, mi-am zis, si-n targ voi alerga, pe ulite, prin piete, amanuntit voi cauta pe dragul sufletului meu. L-am cautat, nu l-am mai aflat.
3. Intalnitu-m-am cu paznicii, cei ce targul strajuiesc; „N-ati vazut, zic eu, pe dragul sufletului meu?”
4. Dar abia m-am despartit de ei si iata, eu l-am gasit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci si nu l-am mai lasat, pana nu l-am dus la mama mea, pana nu l-am dus in casa ei.
5. Va jur, fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din camp, nu treziti pe draga mea, pana nu-i va fi ei voia!
6. Cine este aceea care se ridica din pustiu, ca un stalp de fum, par-c-ar arde smirna si tamaie, par-c-ar arde miresme iscusit gatite?
7. Iat-o, este ea, lectica lui Solomon, inconjurata de saizeci de voinici, viteji falnici din Israel.
8. Toti sunt inarmati, la razboi deprinsi. Fiecare poarta sabie la sold, pentru orice intamplare si frica de noapte.
9. Regele Solomon si-a facut tron de nunta din lemn de cedru din Liban.
10. Stalpii lui sunt de argint, peretii de aur curat, patul e de purpura, iar acoperisul este de scumpe alesaturi; darul dragostei alese a fetelor din Ierusalim.
11. Iesiti, fetele Sionului, priviti pe Solomon incoronat, cum a lui maica l-a incununat, in ziua sarbatoririi nuntii lui, in ziua bucuriei inimii lui!
CAPITOLUL 4
Frumusetea miresei.
l. Cat de frumoasa esti tu, draga mea, cit de frumoasa esti! Ochi de porumbita ai, umbriri de negrele-ti sprancene, parul tau turma de capre pare, ce din munti, din Galaad coboara.
2. Dintii tai par turma de oi tunse, ce ies din scaldatoare facand doua siruri stranse si neavand nici o stirbitura.
3. Cordelute purpurii sunt ale tale buze si gura ta-i incantatoare. Doua jumatati de rodii par obrajii tai sub valul tau cel straveziu.
4. Gatul tau e turnul lui David, menit sa fie casa de arme: mii de scuturi atarna acolo si tot scuturi de viteji.
5. Cei doi sani ai tai par doi pui de caprioara, doi iezi care pasc printre crini.
6. Pana nu se racoreste ziua, pana nu se-ntinde umbra serii, voi veni la tine, colina de mirt, voi veni la tine, munte de tamaie.
7. Cat de frumoasa esti tu, draga mea, si fara nici o pata.
8. Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degraba coboara din Amana, din Senir si din Hermon, din culcusul leilor si din munti cu leoparzi!
9. Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta si cu colanu-ti de la san.
10. Cat de dulce, cand dezmierzi, esti tu sora mea mireasa; si mai dulce decat vinul este mangaierea ta. si mireasma ta placuta este mai presus de orice mir.
11. Ale tale buze miere izvorasc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta; mirosul imbracamintei tale e mireasma de Liban.
12. Esti gradina incuiata, sora mea, mireasa mea, fantana acoperita si izvor pecetluit.
13. Vlastarele tale cladesc un paradis de rodii cu fructe dulci si minunate, avand pe margini arbusti care revarsa miresme:
14. Nard, sofran si scortisoara cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci, ce tamaie lacrimeaza, cu mirt si cu aloe si cu arbusti mirositori.
15. In gradina-i o fantana, un izvor de apa vie si paraie din Libar.
16. Scoala vant de miazanoapte, vino vant de miazazi, suflati prin gradina mea si miresmele-i starniti; iar iubitul meu sa vina, in gradina sa sa intre si din roadele ei scumpe sa culeaga, sa manance.
CAPITOLUL 5
Frumusetea mirelui
1. Venit-am in gradina mea, sora mea, mireasa mea! Strans-am miruri aromate, miere am mancat din faguri, vin si lapte am baut. Mancati si beti, prieteni, fiti beti de dragoste, iubitii mei!
2. De dormit dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag! El la usa batand zice: Deschide-mi, surioara, deschide-mi, iubita mea, porumbita mea, curata mea, capul imi este plin de roua si parul ud de vlaga noptii.
3. Haina eu mi-am dezbracat, cum s-o-mbrac eu iar? Picioarele mi le-am spalat, cum sa le murdaresc eu iar?
4. Iubitul mana pe fereastra a intins si inima mi-a tresarit.
5. Iute sa-i deschid m-am ridicat, din mana mir mi-a picurat, mir din degete mi-a curs pe inchizatoarea usii.
6. Celui drag eu i-am deschis, dar iubitul meu plecase; sufletu-mi incremenise, cand cel drag mie-mi vorbise; iata eu l-am cautat, dar de-aflat nu l-am aflat; pe nume l-am tot strigat, dar raspuns nu mi s-a dat.
7. Intalnitu-m-au strajerii, cei ce targul strajuiesc, m-au izbit si m-au ranit si valul mi l-au luat, cei ce zidul il pazesc.
8. Fete din Ierusalim, va jur: De-ntalniti pe dragul meu, ce sa-i spuneti oare lui? Ca-s bolnava de iubire.
9. Ce are iubitul tau mai mult ca altii, o tu, cea mai frumoasa-ntre femei? Cu cit iubitul tau e mai ales ca alti iubiti, ca sa ne rogi asa cu juramant?
10. Iubitul meu e alb si rumen, si intre zeci de mii este intaiul.
11. Capul lui, aur curat; parul lui, par ondulat, negru-nchis, pana de corb.
12. Ochii lui sunt porumbei, ce in lapte trupu-si scalda, la izvor stand multumiti.
13. Trandafir mirositor sunt obrajii lui, strat de ierburi aromate. Iar buzele lui, la fel cu crinii rosii, in mir mirositor sunt scaldate.
14. Braiele-i sunt drugi de aur cu topaze impodobite; pieptul lui e scut de fildes cu safire ferecat.
15. Stalpi de marmura sunt picioarele lui, pe temei de aur asezate. Infatisarea lui e ca Libanul si e maret ca cedrul.
16. Gura lui e negrait de dulce si totul este in el fermecator; iata cum este al meu iubit, fiice din Ierusalim, iata cum este al meu mire!
CAPITOLUL 6
Iarasi se lauda frumusetea miresei.
l. Unde s-a dus iubitul tau, cea mai frumoasa-ntre femei? Unde-a plecat al tau iubit, ca sa-l cutam si noi cu tine?
2. Iubitul meu in gradina lui s-a dus, in straturi d-aromate pline, sa-si pasca turma acolo si crini frumosi s-adune.
3. Eu a iubitului meu sunt si el este al meu, el printre crini isi paste iezii.
4. Frumoasa esti, iubita mea, frumoasa esti ca Tirta si ca Ierusalimul draga, dar ca si oastea in razboi temuta.
5. Intoarce-ti ochii de la mine, ca ei de tot ma scot din fire.
6. Parul tau turme de capre pare, ce din munti, din Galaad coboara. Dintii tai par turma de oi tunse, ce din scaldatoare ies, facand doua siruri stranse si neavand nici o stirbitura.
7. Doua jumatati de rodii par obrajii tai, sub valul tau cel straveziu.
8. Solomon are saizeci de regine si optzeci de concubine, iar fecioare socoteala cine le-o mai tine!
9. Dar ea e numai una, porumbita mea, curata mea; una-i ea la a ei mama, singura nascuta in casa. Fetele cand au vazut-o, laude i-au inaltat, iar reginele si concubinele osanale i-au cantat.
10. Cine-i aceasta, ziceau ele, care ca zarea straluceste si ca luna-i de frumoasa, ca soarele-i de luminoasa si ca oastea de razboi temuta?
11. La gradina nucilor m-am dus, ca sa vad verdeata vaii, daca a dat vita de vie si daca merii au inflorit.
12. Si nu stiu cum s-a petrecut, ca a mea inima m-a dus la ostirea de razboi a viteazului meu neam.
CAPITOLUL 7
Frumusetea Sulamitei.
1. Intoarce-te, Sulamita! Intoarce-te, fata sa Zi-o privim! Ce priviti la Sulamita, ca la hora din Mahanaim?
2. Cat de frumoase sunt, domnita, picioarele tale in sandale! Rotunda-i coapsa ta, ca un colan, de mester iscusit lucrat.
3. Sanul tau e cupa rotunjita, pururea de vin tamaios plina; trupul tau e snop de grau, incins frumos cu crini din camp.
4. Cei doi sani ai tai par doi pui de caprioara, par doi pui gemeni ai unei gazele.
5. Gatul tau e stalp de fildes; ochii tai sunt parca iezerele din Hesbon, de la poarta Bat-Rabim. Nasul tau este ca turnul din Liban, ce priveste spre Damasc.
6. Capul tau este maret cum e Carmelul, iar parul Ii-e de purpura; cu ale lui mandre suvite tii un rege in robie.
7. Cat de frumoasa esti si atragatoare, prin dragalasia ta, iubito!
8. Ca finicul esti de zvelta si sanii tai par struguri atarnati in vie.
9. In finic eu m-as sui - ziceam eu - si de-ale lui crengi m-as apuca, sanii tai mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale ca mirosul de mere.
10. Sarutarea ta mai dulce-ar fi ca vinul, ce-ar curge din belsug spre-al tau iubit, ale lui buze-nflacarate potolind.
11. Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu il poarta.
12. Hai, iubitul meu, la camp, hai la tara sa petrecem!
13. Maine hai la vie sa vedem daca a dat vila de vie, merii de-au inmugurit, de-s aproape de-nflorit. Si acolo iti voi da dezmierdarile mele.
14. Mandragorele miresme varsa si la noi acasa sunt multe fructe vechi si noi pe care, iubitul meu, pentru tine le-am pastrat.
CAPITOLUL 8
Dragostea cea desavarsita
1. O, de mi-ai fi fost tu fratele meu si sa fi supt la sinul mamei mele, atunci pe ulita de te-ntalneam, cu drag, prelung te sarutam si nimeni nu-ndraznea osandei sa ma dea.
2. Te-as fi luat si-n casa mamei te-as fi dus, in casa celei ce m-a nascut; tu graiuri dulci mi-ai fi spus si eu cu drag ti-as fi dat vin bun si must de rodii.
3. Stanga sa este sub capul meu si cu dreapta-i ma cuprinde.
4. Fete din Ierusalim, va jur pe cerboaicele si gazele din camp, nu treziti pe draga mea pana nu-i va fi ei voia!
5. Cine se inalta din pustiu, sprijinita de-al sau drag? Sub marul acesta am trezit iubirea ta, aici unde te-a nascut si ti-a dat lumina zilei mama ta.
6. Ca pecete pe sanul tau ma poarta, poarta-ma pe mana ta ca pe o bratara! Ca iubirea ca moartea e de tare si ca iadul de grozava este gelozia. Sagetile ei sunt sageti de foc si flacara ei ca fulgerul din cer.
7. Marea nu poate stinge dragostea, nici raurile s-o potoleasca; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispret ar fi respins acela.
8. Avem o mica surioara, care sani nu are inca. Ce-am face cu sora noastra, cand ea ar fi petita?
9. Zid de piatra de-ar fi ea, coroana de argint i-am face; iar usa dac-ar fi, cu lemn de cedru am captusi-o.
10. Zid sunt eu acum si sanii mei sunt turnuri; drept aceea in ochii lui eu am aflat pacea.
11. Solomon avea o vie pe coasta Baal-Hamon; el a dat via lucratorilor, s-o lucreze si sa-i dea fiecare la rod o mie de sicli de argint.
12. Via mea este la mine acasa; mia de sicli sa fie a ta, Solomoane, si doua sute numai pentru cei ce pazesc roadele ei!
13. O, tu, ce in gradini salasluiesti, prietenii vor sa-ti asculte glasul; fa-ma sa-l aud si eu cu ei!
14. Fugi degrab, iubitul meu, sprinten ca o caprioara fii, fii ca puiul cel de cerb, peste muntii cei imbalsamati!

    e scris demult

    e scris demult

    se ştie
    un întuneric fără de margine
    mă va naşte lumină pâlpâind
    în pânza senină a unui cer fără de gând
    şi o să mă furişez pe sub trena întunecată
    a nopţii înşirând mărgele de sticlă lucitoare
    voi încerca să incendiez apusuri
    dar dacă gura mea va fi prea slobodă
    şi dacă supărarea nu-o să-mi treacă
    am să şi plâng isteric
    voi plânge emblematic
    voi plânge la comandă
    tristeţe în pânze de tablouri
    epocale adunând şi mâini
    ciuntite mă vor smulge
    şi degete lemnoase mă vor vinde
    ca pe o vită neputincioasă
    căzută-n jug
    tâmplele mele vor tace
    gleznele mi s-or frânge
    îngenunchiere -trup al meu-
    nesupus dăruind

    duminică, 16 decembrie 2012

    mă regăsesc

    mă regăsesc în aripă de pasăre
    unduire în umbrele de vânt
    supusă unor frământări de aer
    aceeaşi apa cristalină
    asemenea privirii tale
    îmi trece azi pe sub mormânt
    (cândva urcai până la mine
    amăgitoare tânguire îmi zic
    amăgitoare stea umbrită
    cât de senină-mi eşti
     iubire uitată uite frumuseţii tale
    de-a pururi mă închin)

    nu mă mai încap...


    toate tăcerile lumii
    mă avortează dezgustul de lumini
    stomacul mi-l smulge îndesându-mi în piele
    asfaltul topit îndelung frământat
    de tocuri ascuţite şi metalice
    ochiul stâng a început să
    îmi sângereaze sadic
    revărsând pustiul peste maluri
    neînţelegerea unui sistem împietrit
    mă sugrumă îi simt gheara în gât
    unghii închipuite îmi crestează creierul
    în forme de brazi  inofensivi
    atârnându-le stele însângerate
    între ramuri oameni de zăpadă
    zvăpăuci cu nasurile turtite
    îmi zâmbesc de după minţile înceţoşate
    vampe rujate îşi ademenesc neruşinat clienţii
    bocănindu-mi fruntea de nisip
    în ochiul de vânt nu mă mai încap
    nici urletele nopţii mă rod şi îmi ridică
    uneori capacul scuipându-mă pe rând

    Cezar Ivanescu, Symposion, Casa Pogor, Junimea, 1993

    vineri, 14 decembrie 2012

    Îndemn


    nu te-ndoi de mine!urmează-mă!
    e mâna mea de fum(sau poate e același drum)
    ce-adună șoaptele amare uitate-n semne de întrebare..
    şi iarăși mă petrec lăsând blestemele
    să amorțească-n arzătorul cerc.
    înspre apus se-neacă marea tulburată,
    din cioburi te refacs-asculți povestea toată,
    povestea noastră veche cu:„a fost odată...”.
    oooooooooo, n-asculta sirenele năuce
    sau vântul care urlă în răscruce.
    auzi? sunt eu și zac nătâng,sau vocea mea ascunsă în adânc
    .deschide ochii! dă-mi mâna!voi bate cuie-n braţul stâng,
    dar nu scrâșni!dă-mi palmele pe rând
    nu te-ndoi de mine ,şi-ai să vezi, doar palmele
    ți le-ncrustez, și, poate fruntea ți-o păstrez.
    privește! icoanele de aseară au chipuri de zăpezi,
    Nu te-ndoi, a nu știu câta oară,doar trebuie să crezi.

    joi, 13 decembrie 2012

    înstelare de o clipă

    tu viață cu flori de nufăr în plete
    alergare de o secundă
    mă ridici peste umerii albastrului
    într-o eliberare fără de cuvânt
    şi mă stingi în țipat de pasăre surdă
    pe deasupra amintirilor pustii
    doar ochiul de vultur
    îmi poate cuprinde
    palmele uscate
    în trecere peste
    un invizibil mormânt
    răsădesc flori albe de noapte
    cu petale de vise cenușii
    şi uită-te bine
    vietate plumburie
    cum mă acoperă clipa
    -secundă de metal-
    în această alergare
    cu genunchii la gură
    într-o adormire pe sub munți
    ca o răscolire
    cu unghiile arcuite
    în adâncuri

    3D Flower POP UP Card BEST OF ALL

    miercuri, 12 decembrie 2012

    anti)depresie

    anti)depresie

    sunt o fărâmă de timp
    suflare
    îngenuncheată
    în foile nopţii
    mă amestecă ploaia
    cu moarte şi mă târăşte în depresii
    topindu-mă în fulgi de nea nu mai pot fi niciodată
    aripă desprinsă cu briceagul din perdelele de fum
    zvâcnesc în mine monștrii mici cu privirile scufundate
    privesc în mine corbi cu ghearele de foc şi eu ard în a mea putere
    stau ca un schivnic timpul împărţindu-mi-l în porţii
    azi voi bea din gura paharului de lemn
    azi voi sta cu umerii dezgoliţi
    în piaţeta murdară
    în care se vând oamenii
    după dinţii lor puternici
    moarte...
    tu nu mai dormi
    niciodată?

    duminică, 9 decembrie 2012

    de trei zile

    de trei zile

    îmi deschid venele
    invadate de lumini
    mâna mea pare o cance
    adânc înfiptă în beregata
    unui duh
    închipuit
    clipă de clipă
    hrănit cu păsări
    albastre
    de întuneric
    mă ciocnesc
    brutal ca de un vechi cunoscut
    cu care împărtăşeam
    acelaşi gând
    acelaşi drum
    aceleaşi forme
    nedumerire- tu, femeie de cristal
    cândva am să-ţi continui visul abisal cu
    sabia am să-ţi crestez
    un semn de necunoaştere
    să nu mă poţi ierta
    când degetele mele
    frânte vor culege
    durerea prea înnegrită

    nelinişti

    nelinişti

    razant
    trupul meu reteza malul
    brutal totuşi existau multe nelinişti
    sub pâcla rece a curajului fantasme cu
    chipuri de fum mă împiedicau strivind cuvinte
    şi eu le rosteam
    pe rând
    fără de sens

    fără de reguli
    înapoia lor
    priveşte-mă
    sunt un anotimp neterminat
    sunt un continent fără de margini
    sunt o ţară săracă fără de legi
    din taxe şi impozite îmi făuresc un
    ţărm interminabil întru odihna
    duminicilor cu lumânări de gheaţă
    în ferestre
    razant
    trupul meu
    va sfârteca un cer apus după norii
    treziţi dinapoia pleoapelor

    sâmbătă, 8 decembrie 2012

    la capăt

    de drum

    crezi că ea nici nu există
    dar e acolo şi
    te cuprinde haotic
    în uriaşe valuri
    ca o mare
    agitată
    îţi promite şi
    tot îţi promite
    liniştea supremă
    ca pe o durere controlată ca
    pe o moarte firească
    înlemnită
    la capăt
    de drum

    joi, 6 decembrie 2012

    Victorita Dorin-Mi-am facut bundita noua

    deasupra cerului

    strigătul luminii brăzda cuvântul
    oamenii cu frunţile de nor
    purtau cămăşile de doliu
    descheiate
    deasupra cerului
    îngerii lilieci făceu cuiburi
    din aburul pământului
    înfrăţind soarele cu
    firimiturile de timp
    gurile lupilor
    se întorceau flămânde
    urlând
    ca după un
    frământat apus
    cu picioarele înnoroiate
    miresele pierdute
    cresute-n palmele pădurii
    puneau semne mestecenilor albi
    şi împleteau din umbre
    făclii albastre
    în ochii noştri
    răsădind

    a)plecând



    prin femei de pământ
    cu ochii stinşi
    cu unghiile cusute
    încovoiate
    ca nişte securi ruginite
    trece aburul timpului
    ca un muritor
    în glasuri de câini
    noi drumuri
    făgăduind
    piepturi
    de încâlzit şerpii pustiului
    cu pumnii de foc
    aerul botează
    întru numele tatălui
    atâţia fii s-au săvârşit atâtea rugăciuni
    ne-au tăiat gâtlejurile
    dar câinii de baltă iată
    scot colţii de fier
    ah doamne cât de lumesc
    mă sugrumă şi
    mâinile mele
    umplute cu spaimă
    adâncul şi cerul
    îmi seceră picioarele
    umbra trupului meu
    (a)plecând

    miercuri, 5 decembrie 2012

    MIRCEA CARTARESCU Când ai nevoie de dragoste + Zâmbesc

    Goran Bregovic Kalashnikov

    taci!!!strigă odată cu mine



    încă nu m-au doborât
    o iată reptila
    aurul îşi pierde
    învaţă să fii
    tu singur
    aproape de groapă
    nu înseamnă totuşi
    că eşti bătrân nu înseamnă că
    pleoapa ţi s-a crăpat şi
    că asculţi amurgului cum
    îi cad luminile în umbre
    bufnitură asurzitoare
    ochii ceruind
    încă nu m-am schimbat
    la faţă doamne cu forţa gândului
    împingând marginea de punct
    cu mâinile cusute rămâi
    lângă mine rostogolire
    strigăt de durere
    taaaci!!! strigă odată
    cu mine se pierde faţa
    albind se storc ninsorile
    şi moartea oftează cu spinii
    trandafirului înfipţi în mână
    se topeşte în geana nopţii
    tremurând

    marți, 4 decembrie 2012

    rădăcini@în pas de pasăre



    pleoapa!
    despre lucruri banale
    vorbeşte şi simt pleava unui iris
    cutremurat cum o împrăştie vântul
    nimic nu îmi mai cere vorba
    mocneşte în mine se-ndreaptă
    înspre adânc dacă mormântul nu
    ar mai avea atâtea pietre
    dacă mormântul nu
    ar mai  avea atâtea ierburi alese
    în rădăcinile crescute
    pe cruci
    poate că inima mea
    ar exista ca o urmă
    de zbor ca un pas
    de pasăre mută
    cu înfloritele copite ţintuite
    în potcoave de trifoi
    atunci aş ascunde doamne
    în umbra din mine
    un ins fără de nume un ins încolţit
    undeva departe ca o plângere sugrumată
    ca un descântec incantat aceloraşi
    năprasnice furtuni


    luni, 3 decembrie 2012

    premoniţii nocturne

    i se vor aduce ecouri
    din pietre la rădăcini aşa
    încât pustiul reclădit-amar lângă amar-
    de glezne să îi treacă
    i se vor naşte iar copii
    neobosiţi neînchipuiţi nepriponiţi
    necântăriţi şi mâinile ciuntite
    vor zvâcni înspăimântate
    pe câte un obraz
    arşiţa va vinde şi
    cuvântul mamă
    va tuna şi răsuna în murmurul catedralei
    sfinţii se vor vinde şi capetele se vor dezgoli
    într-o aşteptare profundă vom plânge privirile
    ni se vor încăiera aducătoare adăpătoare de tristeţi
    vom găsi ieşirilor noastre o altă cale
    cu mâinile înmănuşate de prestidigitatori
    până când să te învârţi fără de rost
    în astă trăire de moarte
    veni-vor casapii
    scâncetul mielului sugrumându-l
    cuţitele ruginite cu urme de sânge
    vor reteza grumazul florilor de mai
    înfăşurându-ne durerea pe după gât

    duminică, 2 decembrie 2012

    alt paradis



    pe străzile adormite
    rătăcesc
    scormonind
    prin aripile aceluiași vis
    îmi trezesc dorul
    cu sângele închegat
    alunec înspre asfințit
    am pumnii umpluți de fluturi
    zbor neștiut același
    același de neînlocuit
    agonizez sub plânsetul mocnit
    al zăpezilor amare
    mă opresc buimac
    cât să odihnesc oasele străbunilor mei
    supuse unui somn fără de veac
    pe strada pustie
    vietățile nopții s-au oprit
    încarcerate în alt paradis
    la umbra aceluiași glas
    visează fantome
    cu aripile înfrânte

    şi numele să-i vindem

    de la o vreme citesc
    din ce în ce mai des
    ordinele cavalerilor templieri
    sugrum liliecii vampiri
    în oglindă mă văd fără de ochiul stâng
    şi-n frunte mi se zbate pleoapa dreaptă
    am îndrăznit să și ghicesc în bobi
    un viitor mai fanatic
    de parcă mă închin
    coșmarurilor mele
    cu paturi desfăcute
    cu tăblii scârțâitoare
    cu oameni vestejiți
    cât să îi pot vindeca
    le caut un alt capăt în
    palme tăindu-le cu sfoara
    noi linii sofisticate mici labirinturi
    trecătoare pe sub mormânt şi
    Ţie Doamne
    doar Ţie m-aş ruga
    dacă m-ai trece dincolo de voalul străveziu
    peste râul cu braţele de ceaţă
    în cetatea promisă în umbră scăldată de
    zgomote profunde în grădini pustii
    cu fâlfâire stinsă de corb sinistru
    îngropat să mă împac îmbălsămată
    în dangăt răgușit

    făcliile oraşului de ceară
    s-au stins de mult sub ochii
    trecătorilor grăbiţi pescarul
    aruncă nada întinde plase mincinoase
    dar vom învăţa noi oare vreodată
    să prăznuim cunună nopţii
    să îi  punem şi numele să-i vindem

    am tras iluziile până la capăt

    cât de străine mi se pareau trotuarele cât
    de amar mi se părea gustul pâinii
    şi căutam înjurând
    în adâncul pământului
    doar nuduri putrede
    statui ciobite
    crochiuri neterminate
    ochelarii tăi stricaţi şi
    am râs ca o nebună
    pedalând în inima pământului era cald
    era destul de bine singur
    am tras iluziile până la capăt
    străine!!
    să nu-ndrăzneşti să pleci
    oricum nu ai să-mi scapi
    păstrează-ţi aripile
    o să mai ai nevoie
    curând vom deveni lumini
    cu formă nouă de cinism
    caustic poate gândul
    o să se înfoaie
    cu pene de întuneric
    himerele orbind



    vineri, 30 noiembrie 2012

    ai cui mai suntem doamne

    mă leagă lanţuri cu mâinile de cer
    buzele-n murmur cioplit
    ating neprihănite arme
    din icoane fecioare de aur
    îşi leagănă cântul
    inima clownului
    se sparge în cioburi
    o-mparte copiilor de iele

    aşezat cu spatele la timp
    ţes o mantie morţii
    oftează tălpile asemenea pământului crăpat
    mă leagă lanţuri şi sârme ghimpate în
    ascuţişul stâncilor îmi cresc firide şi
    intru cu totul aşa mă ştiu
    cât mai departe
    bântuindu-ţi otrava
    minţii
    nu îi mai ţin parte

    şi bufniţe chioare
    plâng paşii
    în fiorul morţii ai cui
    mai suntem doamne
    obrazuri sidefate
     adânc decupate
    din palmele nopţii

    tablou cu umbre întruchipate

    s-au stins de mult
    dimineţile mele
    şi eu stau stingher
    împietrit în inima nopţii
    sfărâmând pereţii
    timpului
    îi cânt osanale
    de nu m-ai dezrădăcina tu negură
    tăcere firească de nu m-ai ascunde
    cu ghearele înfipte
    în obrazul lacrimei
    îmi tresaltă spinii pe limbă
    şi trupul meu se preface în vultur
    cu aripi de hârtie mă rotesc
    mă rotesc în cercuri de pară
    cerul trosneşte sinistru
    printre zidurile părăsite iarba amară se trezeşte de dincolo de timp
    coloane de umbre se întrupează dansându-şi capetele pe tipsie
    ţintuindu-şi fulgerele-n coaste
    ca pe un izvor de stele
    curgătoare


    miercuri, 28 noiembrie 2012

    Adânc

     Adânc


    mi-o amintesc pe mona.
    mona era bruneta cu chipul tuciuriu cu părul negru
    cârlionțat de păpușă ascuțită rebut al unei
    fabrici aflate deja în faliment de multe ori o vizitam mofturi
    de adolescentă îmi îmbrăcam trenciul de blugi lung cu talia foarte înaltă
    marfă bulgărească încălțam cizmele albe cu tocuri
    bocăneam pe stăduțele pustii a moarte
    chiar dacă eram în plină și înfloritoare epopee
    comunistă ieșeam împreună la parada de douăș`trei august
    înălțam cercuri râdeam și aplaudam până ni se umflau palmele
    cu sânge de taur de unu mai înghețam de frig fluturam mâinile
    zâmbind celor doi tovarăși foarte trist veneam acasă
    și ne ascundeam în dulapuri adormeam printre haine mirosea a regim auster
    și a umbră abandonată. cartela de pâine și carne clănțănea oamenilor în dinți
    și ieri au trecut pe aici striga vânzătoarea grasă de la alimentara
    cu mâinile crăpate ne arunca la capătul cozii interminabile
    și noi ne așezam docile. așteptam și tot așteptam. nu mai știam dacă era noapte sau dacă era zi oricum era mereu întuneric. așa ne-a şi găsit lili fata vecinilor
    stabiliți de curând în cartier becurile se stângeau din ce în ce mai des.
    lili era frumoasă, de o frumusețe frapantă care stârnea instinctele primare ale bărbaților cu femei. -heeee-heiii, cine era lili...ziceau ei visători.
    o doamnă, nu refuza pe nimeni. abia spre dimineață ieșea boțită din căminele băieților
    îmi venea să îi înjur,

    lili era sora băiatului pe care îl iubisem de
    la început. -a scris danny, îmi zicea ea. a scrie ieri, din armată.
    e bine. și lili tăcea. parcă aștepta ceva dar habar nu aveam ce.
    a întrebat de tine. uite! și îmi vâra scrisoarea mototolită în ochi.
    cred că ai o datorie față de el. nu crezi? tresăream.
    mâinile lui danny coborau ușor peste trupul meu muzica era din ce în ce mai lentă,
    respirația lui imbibată în alcool îmi făcea puţină silă.
    danny mă strânge ca un clește. îl împing. la dracu` , am doar 16 ani.
    -băiatul trebuie să fie întotdeauna mai mare. nu-i așa? mona insista cu întrebarea.
    nu știu ce să zic. -stai aici, îmi striga el  înfuriat, clătinându-se. nu răspunzi nimănui și mă aștepți. -cine-i? îl întreabă un alt băiat. e sora ta? vreau să dansez cu ea.
    -nu poți! e a mea! se clatină. era prea mult fum. era foarte frig. aș fi vrut să plec. hainele erau la garderobă. cheia era la danny.
    -nu plecăm. mai stai. îmi venea să plâng, dar îi stau pe umbră. danny își aranjează pletele blonde, într-o oglindă spartă  pare un înger de bronz arțăgos și supărat.
    umbra lui parcă mă caută tot timpul. lili mă ia aproape părintește de mână:
    -hai să îți arăt poze cu el. danny zâmbește chiar şi pe hârtie în acelaşi mod zeflemitor:
    -ți-e dor??? - nu știu, am doar 16 ani... mi-o amintesc vag pe mona.
    lili e deja prea departe. danny a fost în franța. ooooo! ce interesant!
    danny are trei copii. eu am doar 16...ani.

    muzica se aude stins,
    din ce în ce mai stins...
    întineresc surâsul lui în piatră
    gândul mi-l ascunde pe dedesubt
    și îmi ascult doar amintirea.

    fiica mea mă învelește cu mare
    grijă îmi prinde pătura
    pe sub umeri
    -poți să zbori, îmi zice ea, ți-e frig...
    -să nu îmi uiți picioarele, îi strig.

    bat cu pumnul tare. El e încă aici.
    mort. cu ochii săpați.
    Adânc

    amintiri

      Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...