marți, 17 ianuarie 2012

aceste mâini

dacă lutul ar fi fost mai proaspăt
îmi zic dacă lutul nu ar fi curs ca
lacrima am fi avut vreme să modelăm
copiii albaștri să-i așezăm în templul
de lângă chiparoșii cu trup de sare
alăturea de chiștii cu zâmbet trist
timpul se rostogolea-n prăpastie
cu strigăt de bing bang chiar
auzeam chemarea și
nu mă puteam opri cu cât
strigai mai tare cu atât
mi se îndepărta cărarea
peste zare



ooo și-aceste mâini nu prea frumoase

uitam și firele urzite în legendă
acum doar mai cârpesc
cuvinte cu acele de lemn
strivesc sub talpă tot ce-mi iese-n cale
și plânsetul/suspinul tresărea
se auzea departe
tot mai departe
nu-l mai puteam ajunge
să îi șterg lacrima de fier
din colțurile gurii

2 comentarii:

Anonim spunea...

nu stiu de ce aceasta poezie ma duce cu gandul la perfectiunea ceasurilor elvetiene. Sunteti un sculptor al cuvantului:)

Lumea din oglindă spunea...

Florentina, sa stii ca iti multumesc pentru aceste cuvinte, pentru ca daca scriu pe internet, chiar fac un efort deosebit de mare, pentru ca am multe activitati, dar vreau sa fac o bucurie celor din jur, pentru ca si poeziile celorlalti sunt pentru mine adevarate lumini si le citesc pana seara tarziu.
iti doresc numai bine. voi trage o ``fuga`` pe blogul tau chiar acum. cu drag, dorina n.

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...