E rece mortuar,
E noapte,
Şi simt din ce în ce
Tot mai aproape
Loviturile-n sicriu,
Bulgării grei de pământ
Zdrobind apasă
.
Mă împuţinează viermii rănii
Din coasta înţepată
Cu paloşul blestem, îndoiala…
Atâ de amară!
Speranţele de lumină
A neprihănitelor vremi,
Acum epave grele
În gemăt şi regret.
Pe mesele orgiilor
De voci de veselie
Se află doar cenuşă
Şi-ncleştarea fălcilor
Severă şi ultimă.
Ridic mâinile
Ca păgânii din vechime
La selenarul disc
Şi tot mai palid,
În bun rămas.
Bun rămas,
Chip frumos,
Suverană peste noapte
Peste multe inimi
Şi peste inima mea!
Căci adâncul cască gura,
Chemări ce îmi rostesc sentinţa.
AFECTE
rameel.rameel: Din mişcare-n absolut
Cobori zidire minunată,
Împodobit în Chip Divin.
În lumina de-nceput,
Nepătat şi nestricat,
Pentru veşnicie, parcă.
Fiul Luminii
În ziua cea mai albă,
Încununat eşti şi cunună.
Te alintă răsăritul,
Ţie-ţi cântă numele Tăria
Şi cunoşti ce e deplinul.
Un iz străin pătrunde,
Cu simţiri ce nu le stăpâneşti,
În pas nemaivăzut vreodată.
Umbra ce cade peste tine,
Şoapta ce de acum trezeşte,
Setea ce nu o cunoşti.
Cunoaşterea...
Ispititor înfăţişată.
Prea grea !...
Şi cazi sub propria-ţi povară,
Spărgându-te-n noianuri
Peste timpuri risipite.
Ce ai fost la început,
Sunt şi eu acum ?
Iată moştenirea ta:
Îţi mai simt căderea;
Răsmeriţa, nesaţiul,
Molima şi moartea.
VESPERALĂ
Seară lină din adânc
Înălţător îngânată
Cu pasărea amurgului
De simfoniile depline,
Înveşmântezi stihii
Cu mantia scumpă a păcii
În armoniile sublime
Către noile răsărituri, departe.
Sărută-mă, făptură minunată,
Atinge-mă cu adierea-ţi vie,
Dă-mi liniştirea din adânc
Şi nu mă trezi niciodată!
ORBIS LUNAE MANIFESTUM
Bezna
Din adâncurile cele nepătrunse
Ale întunericului necunoştinţei
Nestatorniciile prind glas:
Ce sunt ? De unde vin ?
Încotro mă-ndrept ?
Care e scopul ?
Retorii au înnebunit înspre
Pântecele mistuind în putoare şi gunoi
Zădărnicii zădărnicite
Într-u chip şi raţiune
Toţi ne naştem din femie
Toţi ne ducem în pământ
Toţi condamnaţi parcă
Păşim spre hăul
În marele necunoscut.
Eşec
În sobru marş
Păşesc prin timp
Îmbătrânind îndoiala sub mine
Miasmele priveliştilor vechi
Ce-mi înspăimântau oarecând moşii
Acum mă-ntâmpină pe mine
Glasuri ma cheamă
Şoapte mă-mbie
Şi eu nu ştiu încotro
Mai rosteşte-mi numele
Că nu-l ţin minte
Trecere neadormită
Vă blestem pe voi
Cu nădejdile de la-nceput
Urlete învinuitoare
De acum taceţi cu toţii !
Vreau să mă-ntind
La dorita-mi odihnă.
Orbis Lunae Manifestum
Serbarea zilei s-ancheiat
Demult, odată cu apusul.
Procesiuni serale în imnuri de foc
Cresc noaptea tot mai mult cu pace.
Chipul cel blând Selena, în înalt
Peste limpezimi de noapte este.
Cu străvechi zâmbet ridică
Cruzimea pustiirii, bezna.
Cu atingerea-i extaz,
Durerea piere şi setea neadăpată,
Ţipetele faceri-s spre viaţă
Iar agonia morţii... piere.
Întinde-mi dorită a ta mână
Frumoasa timpurilor vechi, Artemis!
Ridică-mă din groaza vremii,
Zdrobeşte-mi grelele ferecături, exilul.
Risipeşte-mă în patru mari laturi
La sânul tău, că bine e acolo.
Milenium
Cu ochii oribi
Am văzut abisul
În sărutul timpurilor prea târzii.
O!... M-a atins Eternitatea.
Manifestarea Providenţei-
Cârjă obosită, culcată în mormânt.
La porţile grele
Ale mileniului tânăr mut
Stă tina schilodită-n sterpiciuni.
Nu mai ştiu să mă adăp cu „viaţa”,
Nu mai vreau să umblu iară,
Pieptul mi s-a frânt de prag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu