rama se întuneca
(dez)rădăcinând o lume
tabloul era gata gata să
se prăbușească în fâșâi
de zare albastră țipătul cocorilor
vesteau o albă primăvară cerească
și
ne îndepărtam de maluri
înotând la dreapta și la stânga
căutam cu brațele amorțite marginea
coșmarului închis în noaptea polară
se tulburau ochii țesuți în
pânze mătăsoase în fire de vise
în fire de ierburi crude
crescute în ziduri ruinate
pustii și sufletul rupea lumina în două
tot o rupea bucată cu bucată hrănind
limba nesătulă a clopotului ce
a început să bată să bată
și nu mai ținea cont
de strigătul nopții
***
numai eu tac
tac și tac și te aud cu bați
cuie în fiecare taplă
pe când rama se întunecă/
blestem de apă tulburată
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu