buzele tale arse irene
gândurile
tale cenușii
pletele stoarse în urme adâncite
se aștern-covoru-mi fraged de pământ
eu încă pot înota în râuri de sticlă
ți-au zis ieri canibalii că nu pot
umple golurile-n suflet și dinții lor
scrâșneau a foame de priveghiuri
ireeeen
ireeeeen
doar tu mă poți aduce cu fața
spre altat când îngerii se-nchină
mă poți arunca peste gardul mănăstirii
cu țepii
înșirați ca niște colți dezgoliți
gata să-mi înfrunte pieptul
și pieptul meu
se lasă
pic
cu pic
mă golesc în întunericul
pădurii ca un
arbore din care
a supt seceta nectarul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu