marți, 26 iunie 2012

chipuri de fum

se închid şi se re
-deschid ceruri
se apleacă muntele peste
obrazul bolnav ștergându-l
cu brațe de sârmă
în nopțile în care adăposteam bocete
ascult murmurul plecaților
spre lumea umbrelor
mă umplu de fluturi
cu picioarele în râul de foc
uit cum te mai cheamă
femeia din vis îmi
poartă rănile sub suflet
(i se făcuse frig) dar
se apleacă norii
din dantelăria pietrei
se desprind zboruri în forme cu
chipuri de fum
și eu mă trezesc
amuțind păsări
într-o evanghelie închipuită
sfinții și îngerii cuprind cu mâinile
însângerate ciudățeniile lumii
în ochii mei nu pot privi
sunt o amintire dureroasă
căreia i s-au extirpat
coastele împrumutate și mă
întreb ce s-ar mai putea spune
într-o poveste atât de adâncă
în care gândurile se scriu
pe umeri de fereastră

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...