la marginea răbdării
aceeași căldură înmuia asfaltul
soarele părea un cerc alb
peste o cupolă aruncat și sufletul-pasăre orbă
se zbătea clătinându-se-n maluri
la marginea răbdării luminile
au umbre închise în stejari
secvențe astrale decupate
alb/negru din triumful zeului fecund
şi eu vând călătorilor
licori de anotimp
în care am macerat alunecări.
-hei, călătorule, mai ai timp?
propun un periplu
în esența mesei dacice
te pot zidi am măinile ascunse
şi pieptul ca o stâncă
lumina mea îți poate fi o umbră
dar pot să mă amestec în albastrul buzelor tale
trăindu-ți neînfricat trecutul nu pleca
ți-am răsărit doară cât
să îmi asortez pasul cu palma
sânii cu urmele mâinilor tale
și mă privesc, aşa:
eu-undeva foarte jos,
omizile-mi zăceau umflate
doar un ochi și le-aș fi despicat
burta înghițitoare de fluturi.
tu-eteric plutind alene
înlăuntrul oaselor mele sidefii.
ah colții aceia blestemați
care ne-au devorat neființa
scriindu-ne în trup
cuvântul Libertate și
schilodindu-ne primele iubiri
asemenea unor degete înşirate
retezate cu mare
mare migală.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu