când mă rod pantofii
vieții îi pun plasturi
durerile șuieră ca niște trenuri eșuate
rămase din alte timpuri pe un câmp cu maci
țesuți în covorul de sânge scriu versuri
alunec de-a lungul zilelor numărând
o sută unu/ o sută una oară te
risipesc viață deșartă în căutări pe
miile de kilometri am adunat
răcoarea suflărilor tale și am trecut nepăsător pe lângă cimitir
ironic poate
chiar surâzând
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu