mă leagă lanţuri cu mâinile de cer
buzele-n murmur cioplit
ating neprihănite arme
din icoane fecioare de aur
îşi leagănă cântul
inima clownului
se sparge în cioburi
o-mparte copiilor de iele
aşezat cu spatele la timp
ţes o mantie morţii
oftează tălpile asemenea pământului crăpat
mă leagă lanţuri şi sârme ghimpate în
ascuţişul stâncilor îmi cresc firide şi
intru cu totul aşa mă ştiu
cât mai departe
bântuindu-ţi otrava
minţii
nu îi mai ţin parte
şi bufniţe chioare
plâng paşii
în fiorul morţii ai cui
mai suntem doamne
obrazuri sidefate
adânc decupate
din palmele nopţii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu