aveam câte o plasă pentru umbre
şi alta pentru suflet
alergam
cu tălpile dezgolite
de copii amuţiţi
până la holm întunericul
se lăsa ca o pâclă
în urma noastră
auzeam paşi fără de timp
ştiţi pe aici pe undeva
se află un cimitir în care au îngropat
un copil un om şi un câine
ne zicea marica şi noi zăream
de departe mormintele proaspete
cu flori la căpătâi
în jur mirosea a levănţică
a tristeţe stinsă şi a moarte topită
în murmur de bocet înfundat
simţeam mâna uriaşă din buza dealului
cum se înălţa îndemnându-ne
veniţi veniţi apropiaţi-vă
oamenii cu gurile de şarpe
se ascundeau între maluri
iar pe sub ferestrele întunericului
se contura clar o altă masă a tăcerii
cioplită cu modestie de un alt brâncuşi
la fel de simplu ca un centaur
cu aripa intrată-n coastă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu