eliberarea viselor

uneori visăm că ne-am trezit
uneori visăm clipa aceea veşnică
paşi solitari pe un palier nesfârşit
scârţâit straniu de uşi
care ni se deschid
şi tot visăm că
vom însemna dealul
cu urme de sânge vom
înfrumuseţa acest palid decor
cu o nouă moarte
pendulată
stânga-dreapta
înainte-înapoi ca
un spânzurat sărăcit în bogăţii
înviat într-un ocean de aşteptări
într-un apus cu valuri uriaşe
de flăcări năvălind asupra oraşului de ceară cu
dimineţi sinistre cu după amiezi înalbăstrite
cu sânii goi buze lascive şi tot cântând
cântecul sărutului unui înecat
îmbrăţişat în propriul gând
iar peste toate astea
un rembrandt tupilat
aşteptând umil
să îşi aşeze pe un şevalet
uimirea şi tăcerea ca
pe o ultimă eliberare