pe când zâmbetul
se cristaliza cântăreaţa
îşi unduia trupul ascunzându-şi
cusătura din dreptul inimii
cu o secere învechită
arde ceva ziceai
şi copiii scoteau capetele
printre nori nu mai e mult
nu mai e mult după ei
vor veni acele umbre
îmbrăcate în hai
ne de sărbătoare
va fi sabatul
ne vom unge iar feţele şi
poate vom posti
sigur că vom posti
căutători de himere
întru iertarea
păcatului ancestral
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu