rămânea doar zâmbetul băiatului de plumb
ghetele murdare cu vârful despicat şi
o durere ascuţită în coaste
nu părea zi dar nici nu era
clipa marilor înfrângeri
cu mâinile adânc înfipte
în umărul dislocat
mângâierile păreau acum
tardive şi neadevărate
câţiva oameni se îngrămădeau
pe străzi cu sens unic
mâinile lor se înfundau
în buzunarele descusute
nici nu ai fi zis că acolo
departe de ochii vigilenţi ai
unui om cu patru labe
se mai citeau câteva rânduri
în podurile suspendate
acompaniat de chiţcăitul strident
al şobolanilor flămânzi
poetul îşi îndeasă în zid
hârtiile îngălbenite
aşa se umple golul
gândea el
numai aşa
se poate umple...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu