joi, 6 iunie 2013

epitaf poemului albastru



parcă cineva îmi strânge mâinile la spate și
îmi execută toate cuvintele pe rând
fug îngrozite prin noapte
cerbii îmi târâie umbra
spre râu cu mugete prelungi
cheamă iubirile pierdute
în pâcla înstelată
las toate trupurile scufundate
în toate durerile lumii
ca să însăileze cerul
peste urma mea fugară
nepătrunsă de mormânt.

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...