http://ioanbistriteanul.ro/articles.php?article_id=14
mă-nchid în ochiul meu
de sticlă trupul mă strigă
într-o numărătoare abstractă:
-nu plânge, calliope, nu plânge...
şi se face iarăşi noapte,
în curând perdeaua neagră
va sparge valul îmi va coase
gura cu firele de plumb.
surâsul îngheaţă stins
lacrima de jad
se agaţă de marginile cerului
cu stâlpii falşi ce mă apasă
oracolul deschide gura:
-nu plânge, calliope!
în buza timpul
săpăm
săpăm noi labirinturi
şi iar se face zi şi
iar se face iarnă
o altă iarnă aproape neagră cu fulgi
de fluturi galbeni
răsturnaţi pe gene.
-nu plânge, calliope...
strig
pământului care-mi desface
rana.
P.S.: Grafica volumului meu gothic II- Urme vechi este realizată de Roxana Barbu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu