Metode si procedee folosite in corectarea dislexo-disgrafiei
Written by Teodora Gabriela SATALA
Intre dezvoltarea limbajului si stimularea celorlalte procese
psihice (cognitive, afective, volitive) exista o stransa
interdependenta, chiar si o relatie de feed-back, manifestata prin
largirea experientelor individuale si socio-culturale.
Din perspectiva relatiei limbaj-gandire, textul scris evidentiaza cu mai multa forta interdependenta celor doua procese psihice. Citirea este o activitate de descifrare a textului grafic si reprezinta un nivel inferior fata de lectura, care necesita capacitati de intelegere, de aprofundare si de interpretare. Scrisul nu se reduce la o transpunere grafica a vorbirii, ci este un act complex, intelectualizat, care se elaboreaza mai anevoios.
Din perspectiva relatiei limbaj-gandire, textul scris evidentiaza cu mai multa forta interdependenta celor doua procese psihice. Citirea este o activitate de descifrare a textului grafic si reprezinta un nivel inferior fata de lectura, care necesita capacitati de intelegere, de aprofundare si de interpretare. Scrisul nu se reduce la o transpunere grafica a vorbirii, ci este un act complex, intelectualizat, care se elaboreaza mai anevoios.
Scrierea, ca forma simbolica a limbajului oral, necesita
conjugarea factorilor lingvistici cu fortele motrice. Dobandirea ei, mai
tarziu, in ontogeneza, necesita un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii si a psihomotricitatii, intr-un raport direct proportional.
Astfel, se poate vorbi despre realizarea motrice atunci cand copilul a
intrat pe deplin in posesia miscarilor corpului. Dezvoltarea
psihomotrica presupune realizarea praxiilor si dezvoltarea mintala.
Praxiile sunt sisteme de miscare, coordonate mintal, in functie de un
rezultat si de o intentionalitate (J. Piajet). Achizitia unor abilitati
si cunostinte in dezvoltarea praxiilor, folosirea gesturilor coordonate,
exercitiile de orientare si structurare spatio-temporale reprezinta tot
atatea conditii necesare, alaturi de cele psiholingvistice, pentru
realizarea actului grafic. Educand motricitatea, i se ofera copilului
gestul, miscarea, echilibrul fizic si cel mintal, in perspectiva
relatiilor armonioase si eficiente cu mediul natural si social. Relatia
cu mediul inconjurator, manipularea obiectelor de joc, relatia cu alte
persoane ii vor da posibilitatea aprecierii EU-lui corporal, dar si
perceptia spatiului in raport cu propriul corp. Accesarea
semnificatiilor lingvistice, ca nivel natural si superior in cadrul
activitatilor de joc, poate fi un bun predictor al capacitatilor
potentiale de achizitie a codului scris.
Sindromul dislexic-disgrafic este o tulburare de integrare fonetica ce reprezinta insuficienta capacitate de discriminare a sunetului in cuvantul auzit si a semnelor grafice in cuvantul citit, ceea ce duce pe de o parte la o ortografie gresita in dictare si la o citire gresita a scrierii.
Diagnosticul de dislexie-disgrafie se pune dupa o evaluare complexa a copilului, relevand o intarziere de cel putin 2 ani fata de descriptorii de performanta corespunzatori varstei cronologice.
Orice terapie incepe cu o etapa de precitire si pregrafie, in care se vor folosi metode cu caracter general si metode specific logopedice.
Multe din aceste metode si procedee se pot efectua sub forma de joc sau li se pot imprima un caracter de distractie si relaxare pentru inlaturarea oboselii.
METODE CU CARACTER GENERAL
In primul rand ma voi referi la acele exercitii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor si a mainii. Aceste exercitii au o importanta deosebita pentru formarea miscarilor fine ale degetelor si mainilor, ceea ce contribuie la o mai buna tinere a instrumentului de scris, la evitarea oboselii si la alunecarea facila pe foaia de scris, iar ca efect, cresterea vitezei actiunii si adoptarea unei scrieri „silentioase". Exercitiile respective sunt imbinate cu adoptarea pozitiei corecte de scris si de relaxare, nu numai a degetelor si a mainilor, dar si a intregului corp.
Exercitiile de dezvoltare a musculaturii degetelor si a mainii se pot desfasura in forme variate, incepand cu miscari ritmice de intindere si strangere a degetelor ori de intindere a bratelor si scuturare a degetelor.
O alta metoda se refera la educarea si dezvoltarea auzului fonematic.
Auzul fonematic priveste capacitatea de a identifica si diferentia sunetele limbii, de a distinge intre sunet si litera, intre sunet si reprezentarea sa grafica. Folosirea cuvintelor paronime este deosebit de eficace la toate varstele. Acestea contribuie la diferentierea sunetelor asemanatoare, ca pronuntie si pozitie a aparatului fonoarticulator, in emiterea lor, ca si diferentierea grafemelor ce au structuri optice apropiate. Este bine sa se aiba la indemana un set de cuvinte care sa fie recomandat ca exercitii pentru logopat. Astfel de exercitii se pot efectua dupa urmatorul sistem de diferentiere a cuvintelor paronime: diferentierea t-d (tus-dus; tata-data); diferentierea f-v (vata-fata; vina-fina); diferentierea j-s (jale-sale; joc-soc); diferentierea s-z (sare-zare; sac-zac); diferentierea p-b (para-bara; pere-bere); diferentierea l-r (lac-rac; rama-lama); diferentierea g-c (gara-cara; coala-goala); diferentierea s-s (soc-soc; las-las).
O alta metoda se refera la educarea si dezvoltarea capacitatii de orientare si structurare spatiala. Prin prevenirea si inlaturarea tulburarilor de orientare, se pot evita o serie de fenomene ce intervin in tulburarile lexico-grafice, cum sunt: inversarea literelor si a grafemelor, dificultati de legare a grafemelor in scris, si a literelor in citit, pentru formarea si perceperea cuvantului, scrisul si cititul in oglinda, discontinuitatea in scris si citit. Asadar, sunt indicate exercitii care sa duca la constientizarea raporturilor stanga-dreapta, inainte-inapoi, deasupra-dedesubt, sus-jos si de corectare a eventualelor agnozii spatio-vizuale. Se pot folosi si exercitii de fixare a schemei corporale: recunoasterea si denumirea diferitelor parti ale corpului, plasarea diferitelor obiecte in spatiu, in raport de propriul sau corp; sa invete sa stabileasca relatii spatiale corecte intre diferite obiecte. Trebuie folosite exercitii de formare a deprinderilor de reprezentare grafica a unor forme mai simple, la inceput, cu ajutorul desenului si al reproducerii figurilor geometrice, constientizarea caracteristicilor liniei drepte si ale liniilor paralele, a uniformitatii literelor si grafemelor din aceeasi categorie, a respectarii distantei egale dintre grafeme si cuvintele in scris, a respectarii constante a inclinatiei scrisului sau a verticalitatii acestuia. Alte elemente ce trebuie luate in considerare sunt cele care privesc pozitia corecta si constanta a corpului, a caietului de scris si a cartii de citit.
METODE SI PROCEDEE CU CARACTER SPECIFIC LOGOPEDIC
Metodele si procedeele cu caracter logopedic pot fi impartite sau diferentiate pe profilul corectarii dislexiei ori pe cel al corectarii disgrafiei, dar este de preferat sa fie prezentate impreuna, din doua motive: pe de o parte, o metoda sau un procedeu utilizat in corectarea disgrafiei determina, implicit, obtinerea unor rezultate pozitive si in dislexie si invers, iar pe de alta parte, fiecare logopat se manifesta in mod unic si specific, fapt pentru care alegerea unei metode sau a alteia, ramane la aprecierea specialistului. Metodele si procedeele specifice pot fi aplicate concomitent cu cele din prima categorie sau dupa o anumita perioada de timp, cand se constata efectele pozitive ale celor dintai. In cazurile in care nu exista sau nu se manifesta tulburari care sa necesite aplicarea metodelor si procedeelor cu caracter general, activitatea terapeutica va incepe direct cu metode si procedee cu caracter specific logopedic.
Formarea la logopat a capacitatii de constientizare a erorilor tipice dislexo-disgrafice.
Intotdeauna atentionarea subiectului asupra greselii comise trebuie sa fie insotita si de indicarea corecta a felului cum se citeste sau se scrie. Solicitarea sa imite modelul ideal si repetarea actiunii pana cand dispare greseala. In caz de omitere sau de substituire a unor litere, in scris, se poate folosi si procedeul de a intreba subiectul de la ce cuvant vine sunetul respectiv. De exemplu, cand subiectul omite sau substituie litera „V" va fi solicitat sa denumeasca cuvinte care incep cu sunetul „V". Si folosirea sirurilor de cuvinte se dovedeste eficienta, intrucat contribuie la formarea asociatiilor dintre foneme si grafeme, cat si la diferentierea lor.
DEZVOLTAREA CAPACITATII DE DISCRIMINARE AUDITIVA, VIZUALA SI KINESTEZIC-MOTRICA.
In acest caz se pot folosi dictarea si citirea de propozitii si fraze scurte, ca apoi sa se treaca la corectarea acestora cu ajutorul subiectului. Prin antrenarea activa a subiectului la corectarea propriului scris, se realizeaza o mai buna fixare a greselilor tipice, si astfel invata sa le elimine, dar si sa aprecieze, din punct de vedere valoric, corectitudinea si estetica scrisului. Cu bune rezultate in dezvoltarea capacitatii de discriminare, se pot folosi comparatiile pentru distingerea asemanarilor si deosebirilor dintre diferite grafeme si litere sau dintre diferitele sunete din aceeasi categorie. Astfel, se va apela la grafeme si litere asemanatoare, din punct de vedere vizual si kinestezic (p-b-d); (m-n); (s-s) sau dupa componenta auditiva (z-j, s-s, f-v).
DEZVOLTAREA ABILITATILOR DE SCRIS –CITIT.
-Citit-scrisul selectiv consta in indicarea cuvintelor si propozitiilor apreciate ca fiind critice sau care au un anumit grad de dificultate, ce poate determina erori tipice si pe care subiectul trebuie sa le citeasa sau sa le scrie. Astfel, atentia logopatului este centrata pe o anumita categorie de cuvinte, litere si grafeme, invata sa le diferentieze de altele si sa depuna eforturi pentru a le reproduce corect. Citit-scrisul selectiv este o metoda care trezeste interesul copilului si-i stimuleaza motivatia pentru desavarsirea actiunii.
-Citirea simultana si scrisul sub control. Subiectul citeste in acelasi timp cu logopedul, scrie sub supravegherea nemijlocita a acestuia. Astfel, imita modelul, in citit si fiecare greseala facuta este corectata pe loc, ceea ce intareste increderea in posibiliatile sale de a citi si a scrie corect.
-Citirea si scrierea in pereche. Doi elevi sunt solicitati sa citeasca si sa scrie in acelasi timp si sa se corecteze reciproc, prin schimbarea alternativa a rolurilor. Se creaza o stare de competitie intre cei doi, deoarece fiecare din ei, cauta sa surprinda greselile facute de celalalt. De regula, logopatul sesizeaza mai usor greselile celuilalt si, odata corectate la acesta, devine constient de propriile sale dificultati.
-Citirea si scrierea cu caracter ortoepic devine eficienta pentru dislexo-disgrafici, cand fiecare silaba, care se citeste ori se scrie cu dificultati, este repetata de doua ori. Subiectul trebuie sa fie atent si pentru ca numarul greselilor scade in raport de capacitatea de a intui, daca cuvantul urmator contine silabe sau grupuri de silabe la care va intampina greutati.
-Citirea pe roluri. Fiecare elev va indeplini un anumit rol in cadrul unei povestiri si va citi numai acea parte care se refera la rolul cu care este investit. Pe langa faptul ca invata sa fie atent, se obisnuieste cu situatia de asteptare. Aceasta metoda faciliteaza introducerea intonatiei si a ritmului in citire.
-Citirea si scrierea pe sintagme. Se stie ca dislexo-disgraficul are unele dificultati si in intelegerea celor citite sau scrise. Aceasta se datoreaza si faptului ca el are tendinta de a se concentra exagerat asupra formei in care citeste si a corectitudinii citirii, iar in scris, asupra modului in care realizeaza fiecare grafem din cuvantul respectiv si asupra reprezentarii sale cat mai estetice, in detrimentul sensului si semnificatiei textului parcurs. Din aceste motive, dislexo-disgraficul trebuie invatat sa sesizeze sensul celor citite sau scrise. Subiectul trebuie invatat sa imparta textul de citit pe unitati logice, iar dictarile si autodictarile sa se efectueze tot pe unitati sintagmatice. O astfel de metoda, nu numai ca ajuta la intelegerea celor citite sau scrise, dar contribuie la formarea deprinderilor lexico-grafice, prin facilitarea vitezei, legarea mai buna a grafemelor in cuvant, evitarea saririi randurilor ori repetarea lor la citit, evitarea suprapunerilor de randuri, la scris, dezvoltarea capacitatii de discriminare dintre fonem-grafem, fonem-litera, litera-grafem.
- Exercitii de copiere, dictare si compunere. Se stie ca cele mai frecvente greseli se fac la compunere, deoarece logopatul nu mai are modelul in fata si nici nu aude pronuntia corecta a fonemului, pentru a face legatura cu grafemul corespunzator. In plus, eforturile de formulare a ideilor si transpunerea lor grafica, cu respectarea regulilor gramaticale, abat atentia logopatului de la particularitatile scrierii.
Copierea contribuie la realizarea deprinderilor motorii si la obisnuirea cu forma grafemelor si cu diferentele dintre ele. Pentru ca activitatea de copiere sa aiba o eficienta sporita, este indicat sa se dea spre copiere, texte bine organizate, care vor fi analizate gramatical si semantic in prealabil si care se vor corecta imediat, insistandu-se asupra greselilor tipice.
Dictarea este mai dificila pentru logopat decat copierea. Pentru ca ea sa-si atinga scopul in activitatea logopedica, trebuie alese texte scurte si organizate in functie de posibilitatile logopatului. Este indicat ca textul sa nu contina cuvinte necunoscute, iar acelea care sunt mai dificile de explicat in prealabil.
- Corectarea confuziilor de grafeme si de litere este o conditie de baza in terapia tulburarilor grafo-lexice. La majoritatea formelor dislexo-disgrafice se intalnesc confuzii de grafeme si litere. Un astfel de tip de confuzii se poate produce, fie in plan auditiv, fie in cel vizual si mai frecvent in ambele planuri.
Exercitiile pentru inlaturarea confuziilor dintre grafeme si litere trebuie sa se efectueze astfel incat sa se respecte principiul demersului de la simplu la complex. In acest caz, se vor folosi exercitii care sa urmareasca formarea capacitatii de discriminare, mai intai a grafemelor si literelor separate, iar apoi in combinatii de cuvinte monosilabice, bisilabice si trisilabice. Este necesar sa se foloseasca si grupurile diftongilor si triftongilor, pentru ca la acest nivel au loc confuzii mai numeroase. Pozitia ocupata, in cuvinte, de grafemele si literele afectate trebuie sa varieze (la inceput, la mijloc, la sfarsit), pentru a-l obisnui pe subiect cu toate situatiile posibile.
Tot pentru o fixare mai buna a caracteristicilor grafemelor si literelor, acestea pot fi exersate intr-o lada cu nisip sau pe sticla. In acelasi scop, utilizarea testului „citirii pe sticla", elaborat de Hepp Raymond si Marie Claude, permite o analiza mai amanuntita a intelegerii structurii pozitiei literelor si a raporturilor dintre ele.
METODE PEDAGOGICE PARTICULARE
- Modificarea executiilor incorecte
Exista multe modalitati de a modifica o executie incorecta. Am recurs la un sistem de recompense periodice pentru elevii ce executa corect. Se pare ca o recompensa palpabila este foarte eficienta. Am constatat ca efectuarea unui tip de exercitii pe parcursul fiecarei sedinte conduce la imbunatatirea vizibila a rezultatelor si la reducerea executiilor incorecte.
- Metoda multisenzoriala
A fost utilizata frecvent in cazul unui singur elev. Elevul copiaza litera nou invatata. Apoi foloseste o bucata de plastilina pentru a o modela. Cand a terminat, o va indica cu degetul aratator de la mana cu care scrie, pronuntand numele literei cu voce tare. Apoi trasez cu degetul conturul literei pe spatele copilului, intre omoplati. Repet fiecare litera de cinci, sase ori, pana cand copilul o va recunoaste. Apoi copilul va scrie imediat litera pe caiet, pronuntand-o cu voce tare.
Imbunatatirea vocabularului receptiv si expresiv
Activitatile din aceasta categorie se pot integra la invatarea cititului sau a scrisului. Vocabularul folosit trebuie sa fie cunoscut de catre elevi. Elevul primeste un cuvant si face o asociatie de idei, de exemplu: acru (otet, lamaie). Elevul asculta un cuvant si cauta un sinonim, de exemplu: bun si bland. Elevul asculta doua propozitii si va spune daca acestea au acelasi inteles (de exemplu: sotia i-a spus sotului; doamna i-a explicat domnului).
- Sistematizarea vocabularului
Pe o foaie se enumera cateva categorii (jocuri, animale, flori). Elevul citeste cuvinte ce fac parte din aceste categorii si le grupeaza. Elevul asculta un grup de cuvinte, cum ar fi: fotbal, papusa, farfurie, tenis si indica pe cele care fac parte din categoria sporturi. Elevul asculta un grup de cuvinte, cum ar fi: caine, pisica, soarece, mar si alege pe cel care nu face parte din aceeasi categorie.
-Continut si forma
Pe o foaie se scriu in dezordine cuvintele unei propozitii, iar elevul trebuie sa o reconstituie. La inceput am folosit cuvinte care nu pot fi asezate decat intr-un singur mod, ca de exemplu: lapte bea pisica- pisica bea lapte, iar apoi propozitii ce pot fi realizate in mai multe moduri: joaca se pisica cainele cu- pisica se joaca cu cainele sau cainele se joaca cu pisica. Se scrie sau se citeste o fraza, iar elevul trebuie sa aleaga din trei alte propozitii pe cea cu acelasi sens.
-Capacitatea de a retine informatii
Inainte de a citi un scurt paragraf, i se va spune elevului ca va trebui sa spuna in final despre ce este vorba. De exemplu, i se poate spune: „Asculta bine aceasta poveste, va trebui sa-mi spui care sunt personajele cu care s-a intalnit Dorothy".
METODE DE INTERVENTIE
1. Metoda Stauffer
Aceasta metoda permite explorarea resurselor intelectuale, lingvistice si culturale ale elevului. Elevul dicteaza profesorului o povestire si vede cum cuvintele sale se transforma in cuvant scris. Profesorul citeste textul ca atare, fara modificari ortografice sau de punctuatie. Se reciteste textul corect, subliniind cuvintele si structurile pe care vrem sa-l invatam.
2. Metoda Graves
Dupa Graves, capacitatea intelectuala a elevilor este data de experientele concrete. Nu acelasi lucru se intampla cu cunoasterea limbajului. Pentru aceasta va trebui sa ajutam elevul sa descopere ca scrisul este un mijloc de comunicare, inainte de a-l invata regulile ortografice. Eliberat de grija de a face greseli, copilul se „joaca" cu cuvintele, structurile si ideile. In acelasi fel in care a invatat sa vorbeasca, copilul va invata sa scrie din amuzament. Dupa un timp, va realiza valoarea textului scris si va dori sa citeasca si la altii. Atunci va incepe sa vada importanta respectarii regulilor ortografice si va accepta mai usor corectarea acestor greseli.
3. Metoda Cunningham
Elevii care nu au achizitionat un vocabular suficient nu vor putea beneficia de metoda anterioara. In acest caz, li se da o propozitie care trebuie completata de acestia. Ne putem folosi de o tema, cum ar fi animale, prezentandu-le 10-12 propozitii care numesc si descriu diverse animale. A doua zi, dupa ce s-au recapitulat numele animalelor, se cere elevului sa scrie o mica povestire despre fiecare, incepand cu „Mie imi place...". copilul completeaza propozitia, iar profesorul o scrie la tabla. La sfarsitul lectiei, pe tabla sunt scrise mai multe propozitii, elevul putand invata astfel ortografierea corecta.
4. Metoda Lentin
Metoda Lentin se bazeaza pe cele doua metode precedente, vizand imbunatatirea limbajului oral inainte de a-l aplica lecturii si scrierii. Exploatarea situatiilor concrete ale limbajului permite elevului cunoasterea mai buna a acestuia. Chiar daca elevul povesteste ceva, vom scrie in fata sa ceea ce povesteste. Foaia ii va fi data acestuia. In curand vom vedea ca elevul va incepe sa scrie singur textul, la inceput copiind ceea ce a scris profesorul, apoi texte personale. Astfel, copilul se va invata cu sintaxa, vocabularul si ortografia.
CATEVA JOCURI CARE POT FI FOLOSITE IN TERAPIA DISLEXO-DISGRAFIEI SUNT:
MASINA DE SPUS POVESTI
Cereti copilului sa deschida o carte la intamplare si sa puna degetul pe un cuvant oarecare (veti avea grija sa alegeti un substantiv sau un adjectiv). Repetand aceasta operatie de trei ori, veti obtine trei cuvinte fara mare legatura intre ele. Astfel, jocul consta in inventarea unei povestioare in care fiecare cuvant isi gaseste, mai mult sau mai putin locul.
ACEASTA INCEPE CU...........
Spuneti copilului o silaba, iar jocul consta in gasirea, de catre fiecare, pe rand, a unui cuvant care sa inceapa cu aceasta silaba. Cuvantul trebuie gasit in cat mai scurt timp. Primul care nu mai are idei, pierde.
Varianta: spuneti copilului o silaba si cautati cat mai multe cuvinte pe care le numarati unul cate unul, interzicand repetitiile (se pot da betisoare pentru fiecare cuvant). Cand nu mai are idei, el este cel care propune o silaba. Dumneavoastra veti gasi cat mai multe cuvinte. Cuvintele pe care nu le cunoaste, vor fi explicate.
JOCUL LUI KIM
Asezati In fata copilului cateva obiecte (jetoane), fara nici o legatura intre ele. Lasati copilului cateva secunde sa le priveasca cu atentie, apoi, in timp ce este intors cu spatele, luati un obiect sau schimbati locul lor. Copilul trebuie sa observe schimbarea, sa o verbalizeze si sa aseze obiectele cum au fost la inceput. Jocul este cu atat mai dificil, cu cat sunt mai multe obiecte in fata lui si/sau cu cat se produc mai multe schimbari.
POVESTE PE DOUA VOCI
Copilul propune punctul de plecare al unei povesti (sau dvs.), spunand prima fraza. Dvs. continuati cu a doua... si tot asa pana construiti in doi o poveste. In functie de imaginatia copilului puteti sau nu sa precizati destul de repede personajele si intamplarile.
LITERA INTERZISA
Un joc putin mai dificil, pentru dezvoltarea auzului si a auzului fonematic. Alegeti un sunet, o vocala, care va fi considerat interzis. Fiecare trebuie sa spuna un cuvant, oricare, cu conditia sa nu contina acel sunet interzis. Fiecare greseala se considera un punct pentru adversar. Partida se joaca pana la 3 puncte. Cand copilul va fi familiarizat cu jocul, se va putea trece la interzicerea unor consoane, care sunt mai dificil de reperat. Pentru ca jocul sa fie mai dificil, trebuie interzise sunete foarte frecvente. In limba romana, sunetele utilizate mai des sunt: E, I, A, C, T, R, U, N, L, O.
Jocul se poate desfasura si pe baza materialului scris.
JOC DE RIME
Puneti Intrebarea: „Ce sa pun intr-o... masina?", iar copilul va raspunde propunandu-va cel mai mare numar de cuvinte care se termina cu „ina". Jocul se poate diversifica cu alte exemple: cos, casa, valiza, cort... .
BIBLIOGRAFIE
Bacus, A. – „Jocuri pentru copii de la o zi la sase ani", Ed. Teora, Bucuresti, 1998
Burlea, G. – „Tulburarile limbajului scris-citit", Ed. Polirom, Iasi, 2007
Mititiuc, I – „Probleme psihopedagogice la copilul cu tulburari de limbaj", Ed. Ankarom, Iasi, 1996
Preda, V. – „Elemente de psihopedagogie speciala", Ed. Elikon, Cluj, 2008
Gagyi, E. – „Eu citesc mai bine!", Ed. Hoppa Kiado, Tg. Mures, 2005
Autor: Teodora Gabriela Satala
Sindromul dislexic-disgrafic este o tulburare de integrare fonetica ce reprezinta insuficienta capacitate de discriminare a sunetului in cuvantul auzit si a semnelor grafice in cuvantul citit, ceea ce duce pe de o parte la o ortografie gresita in dictare si la o citire gresita a scrierii.
Diagnosticul de dislexie-disgrafie se pune dupa o evaluare complexa a copilului, relevand o intarziere de cel putin 2 ani fata de descriptorii de performanta corespunzatori varstei cronologice.
Orice terapie incepe cu o etapa de precitire si pregrafie, in care se vor folosi metode cu caracter general si metode specific logopedice.
Multe din aceste metode si procedee se pot efectua sub forma de joc sau li se pot imprima un caracter de distractie si relaxare pentru inlaturarea oboselii.
METODE CU CARACTER GENERAL
In primul rand ma voi referi la acele exercitii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor si a mainii. Aceste exercitii au o importanta deosebita pentru formarea miscarilor fine ale degetelor si mainilor, ceea ce contribuie la o mai buna tinere a instrumentului de scris, la evitarea oboselii si la alunecarea facila pe foaia de scris, iar ca efect, cresterea vitezei actiunii si adoptarea unei scrieri „silentioase". Exercitiile respective sunt imbinate cu adoptarea pozitiei corecte de scris si de relaxare, nu numai a degetelor si a mainilor, dar si a intregului corp.
Exercitiile de dezvoltare a musculaturii degetelor si a mainii se pot desfasura in forme variate, incepand cu miscari ritmice de intindere si strangere a degetelor ori de intindere a bratelor si scuturare a degetelor.
O alta metoda se refera la educarea si dezvoltarea auzului fonematic.
Auzul fonematic priveste capacitatea de a identifica si diferentia sunetele limbii, de a distinge intre sunet si litera, intre sunet si reprezentarea sa grafica. Folosirea cuvintelor paronime este deosebit de eficace la toate varstele. Acestea contribuie la diferentierea sunetelor asemanatoare, ca pronuntie si pozitie a aparatului fonoarticulator, in emiterea lor, ca si diferentierea grafemelor ce au structuri optice apropiate. Este bine sa se aiba la indemana un set de cuvinte care sa fie recomandat ca exercitii pentru logopat. Astfel de exercitii se pot efectua dupa urmatorul sistem de diferentiere a cuvintelor paronime: diferentierea t-d (tus-dus; tata-data); diferentierea f-v (vata-fata; vina-fina); diferentierea j-s (jale-sale; joc-soc); diferentierea s-z (sare-zare; sac-zac); diferentierea p-b (para-bara; pere-bere); diferentierea l-r (lac-rac; rama-lama); diferentierea g-c (gara-cara; coala-goala); diferentierea s-s (soc-soc; las-las).
O alta metoda se refera la educarea si dezvoltarea capacitatii de orientare si structurare spatiala. Prin prevenirea si inlaturarea tulburarilor de orientare, se pot evita o serie de fenomene ce intervin in tulburarile lexico-grafice, cum sunt: inversarea literelor si a grafemelor, dificultati de legare a grafemelor in scris, si a literelor in citit, pentru formarea si perceperea cuvantului, scrisul si cititul in oglinda, discontinuitatea in scris si citit. Asadar, sunt indicate exercitii care sa duca la constientizarea raporturilor stanga-dreapta, inainte-inapoi, deasupra-dedesubt, sus-jos si de corectare a eventualelor agnozii spatio-vizuale. Se pot folosi si exercitii de fixare a schemei corporale: recunoasterea si denumirea diferitelor parti ale corpului, plasarea diferitelor obiecte in spatiu, in raport de propriul sau corp; sa invete sa stabileasca relatii spatiale corecte intre diferite obiecte. Trebuie folosite exercitii de formare a deprinderilor de reprezentare grafica a unor forme mai simple, la inceput, cu ajutorul desenului si al reproducerii figurilor geometrice, constientizarea caracteristicilor liniei drepte si ale liniilor paralele, a uniformitatii literelor si grafemelor din aceeasi categorie, a respectarii distantei egale dintre grafeme si cuvintele in scris, a respectarii constante a inclinatiei scrisului sau a verticalitatii acestuia. Alte elemente ce trebuie luate in considerare sunt cele care privesc pozitia corecta si constanta a corpului, a caietului de scris si a cartii de citit.
METODE SI PROCEDEE CU CARACTER SPECIFIC LOGOPEDIC
Metodele si procedeele cu caracter logopedic pot fi impartite sau diferentiate pe profilul corectarii dislexiei ori pe cel al corectarii disgrafiei, dar este de preferat sa fie prezentate impreuna, din doua motive: pe de o parte, o metoda sau un procedeu utilizat in corectarea disgrafiei determina, implicit, obtinerea unor rezultate pozitive si in dislexie si invers, iar pe de alta parte, fiecare logopat se manifesta in mod unic si specific, fapt pentru care alegerea unei metode sau a alteia, ramane la aprecierea specialistului. Metodele si procedeele specifice pot fi aplicate concomitent cu cele din prima categorie sau dupa o anumita perioada de timp, cand se constata efectele pozitive ale celor dintai. In cazurile in care nu exista sau nu se manifesta tulburari care sa necesite aplicarea metodelor si procedeelor cu caracter general, activitatea terapeutica va incepe direct cu metode si procedee cu caracter specific logopedic.
Formarea la logopat a capacitatii de constientizare a erorilor tipice dislexo-disgrafice.
Intotdeauna atentionarea subiectului asupra greselii comise trebuie sa fie insotita si de indicarea corecta a felului cum se citeste sau se scrie. Solicitarea sa imite modelul ideal si repetarea actiunii pana cand dispare greseala. In caz de omitere sau de substituire a unor litere, in scris, se poate folosi si procedeul de a intreba subiectul de la ce cuvant vine sunetul respectiv. De exemplu, cand subiectul omite sau substituie litera „V" va fi solicitat sa denumeasca cuvinte care incep cu sunetul „V". Si folosirea sirurilor de cuvinte se dovedeste eficienta, intrucat contribuie la formarea asociatiilor dintre foneme si grafeme, cat si la diferentierea lor.
DEZVOLTAREA CAPACITATII DE DISCRIMINARE AUDITIVA, VIZUALA SI KINESTEZIC-MOTRICA.
In acest caz se pot folosi dictarea si citirea de propozitii si fraze scurte, ca apoi sa se treaca la corectarea acestora cu ajutorul subiectului. Prin antrenarea activa a subiectului la corectarea propriului scris, se realizeaza o mai buna fixare a greselilor tipice, si astfel invata sa le elimine, dar si sa aprecieze, din punct de vedere valoric, corectitudinea si estetica scrisului. Cu bune rezultate in dezvoltarea capacitatii de discriminare, se pot folosi comparatiile pentru distingerea asemanarilor si deosebirilor dintre diferite grafeme si litere sau dintre diferitele sunete din aceeasi categorie. Astfel, se va apela la grafeme si litere asemanatoare, din punct de vedere vizual si kinestezic (p-b-d); (m-n); (s-s) sau dupa componenta auditiva (z-j, s-s, f-v).
DEZVOLTAREA ABILITATILOR DE SCRIS –CITIT.
-Citit-scrisul selectiv consta in indicarea cuvintelor si propozitiilor apreciate ca fiind critice sau care au un anumit grad de dificultate, ce poate determina erori tipice si pe care subiectul trebuie sa le citeasa sau sa le scrie. Astfel, atentia logopatului este centrata pe o anumita categorie de cuvinte, litere si grafeme, invata sa le diferentieze de altele si sa depuna eforturi pentru a le reproduce corect. Citit-scrisul selectiv este o metoda care trezeste interesul copilului si-i stimuleaza motivatia pentru desavarsirea actiunii.
-Citirea simultana si scrisul sub control. Subiectul citeste in acelasi timp cu logopedul, scrie sub supravegherea nemijlocita a acestuia. Astfel, imita modelul, in citit si fiecare greseala facuta este corectata pe loc, ceea ce intareste increderea in posibiliatile sale de a citi si a scrie corect.
-Citirea si scrierea in pereche. Doi elevi sunt solicitati sa citeasca si sa scrie in acelasi timp si sa se corecteze reciproc, prin schimbarea alternativa a rolurilor. Se creaza o stare de competitie intre cei doi, deoarece fiecare din ei, cauta sa surprinda greselile facute de celalalt. De regula, logopatul sesizeaza mai usor greselile celuilalt si, odata corectate la acesta, devine constient de propriile sale dificultati.
-Citirea si scrierea cu caracter ortoepic devine eficienta pentru dislexo-disgrafici, cand fiecare silaba, care se citeste ori se scrie cu dificultati, este repetata de doua ori. Subiectul trebuie sa fie atent si pentru ca numarul greselilor scade in raport de capacitatea de a intui, daca cuvantul urmator contine silabe sau grupuri de silabe la care va intampina greutati.
-Citirea pe roluri. Fiecare elev va indeplini un anumit rol in cadrul unei povestiri si va citi numai acea parte care se refera la rolul cu care este investit. Pe langa faptul ca invata sa fie atent, se obisnuieste cu situatia de asteptare. Aceasta metoda faciliteaza introducerea intonatiei si a ritmului in citire.
-Citirea si scrierea pe sintagme. Se stie ca dislexo-disgraficul are unele dificultati si in intelegerea celor citite sau scrise. Aceasta se datoreaza si faptului ca el are tendinta de a se concentra exagerat asupra formei in care citeste si a corectitudinii citirii, iar in scris, asupra modului in care realizeaza fiecare grafem din cuvantul respectiv si asupra reprezentarii sale cat mai estetice, in detrimentul sensului si semnificatiei textului parcurs. Din aceste motive, dislexo-disgraficul trebuie invatat sa sesizeze sensul celor citite sau scrise. Subiectul trebuie invatat sa imparta textul de citit pe unitati logice, iar dictarile si autodictarile sa se efectueze tot pe unitati sintagmatice. O astfel de metoda, nu numai ca ajuta la intelegerea celor citite sau scrise, dar contribuie la formarea deprinderilor lexico-grafice, prin facilitarea vitezei, legarea mai buna a grafemelor in cuvant, evitarea saririi randurilor ori repetarea lor la citit, evitarea suprapunerilor de randuri, la scris, dezvoltarea capacitatii de discriminare dintre fonem-grafem, fonem-litera, litera-grafem.
- Exercitii de copiere, dictare si compunere. Se stie ca cele mai frecvente greseli se fac la compunere, deoarece logopatul nu mai are modelul in fata si nici nu aude pronuntia corecta a fonemului, pentru a face legatura cu grafemul corespunzator. In plus, eforturile de formulare a ideilor si transpunerea lor grafica, cu respectarea regulilor gramaticale, abat atentia logopatului de la particularitatile scrierii.
Copierea contribuie la realizarea deprinderilor motorii si la obisnuirea cu forma grafemelor si cu diferentele dintre ele. Pentru ca activitatea de copiere sa aiba o eficienta sporita, este indicat sa se dea spre copiere, texte bine organizate, care vor fi analizate gramatical si semantic in prealabil si care se vor corecta imediat, insistandu-se asupra greselilor tipice.
Dictarea este mai dificila pentru logopat decat copierea. Pentru ca ea sa-si atinga scopul in activitatea logopedica, trebuie alese texte scurte si organizate in functie de posibilitatile logopatului. Este indicat ca textul sa nu contina cuvinte necunoscute, iar acelea care sunt mai dificile de explicat in prealabil.
- Corectarea confuziilor de grafeme si de litere este o conditie de baza in terapia tulburarilor grafo-lexice. La majoritatea formelor dislexo-disgrafice se intalnesc confuzii de grafeme si litere. Un astfel de tip de confuzii se poate produce, fie in plan auditiv, fie in cel vizual si mai frecvent in ambele planuri.
Exercitiile pentru inlaturarea confuziilor dintre grafeme si litere trebuie sa se efectueze astfel incat sa se respecte principiul demersului de la simplu la complex. In acest caz, se vor folosi exercitii care sa urmareasca formarea capacitatii de discriminare, mai intai a grafemelor si literelor separate, iar apoi in combinatii de cuvinte monosilabice, bisilabice si trisilabice. Este necesar sa se foloseasca si grupurile diftongilor si triftongilor, pentru ca la acest nivel au loc confuzii mai numeroase. Pozitia ocupata, in cuvinte, de grafemele si literele afectate trebuie sa varieze (la inceput, la mijloc, la sfarsit), pentru a-l obisnui pe subiect cu toate situatiile posibile.
Tot pentru o fixare mai buna a caracteristicilor grafemelor si literelor, acestea pot fi exersate intr-o lada cu nisip sau pe sticla. In acelasi scop, utilizarea testului „citirii pe sticla", elaborat de Hepp Raymond si Marie Claude, permite o analiza mai amanuntita a intelegerii structurii pozitiei literelor si a raporturilor dintre ele.
METODE PEDAGOGICE PARTICULARE
- Modificarea executiilor incorecte
Exista multe modalitati de a modifica o executie incorecta. Am recurs la un sistem de recompense periodice pentru elevii ce executa corect. Se pare ca o recompensa palpabila este foarte eficienta. Am constatat ca efectuarea unui tip de exercitii pe parcursul fiecarei sedinte conduce la imbunatatirea vizibila a rezultatelor si la reducerea executiilor incorecte.
- Metoda multisenzoriala
A fost utilizata frecvent in cazul unui singur elev. Elevul copiaza litera nou invatata. Apoi foloseste o bucata de plastilina pentru a o modela. Cand a terminat, o va indica cu degetul aratator de la mana cu care scrie, pronuntand numele literei cu voce tare. Apoi trasez cu degetul conturul literei pe spatele copilului, intre omoplati. Repet fiecare litera de cinci, sase ori, pana cand copilul o va recunoaste. Apoi copilul va scrie imediat litera pe caiet, pronuntand-o cu voce tare.
Imbunatatirea vocabularului receptiv si expresiv
Activitatile din aceasta categorie se pot integra la invatarea cititului sau a scrisului. Vocabularul folosit trebuie sa fie cunoscut de catre elevi. Elevul primeste un cuvant si face o asociatie de idei, de exemplu: acru (otet, lamaie). Elevul asculta un cuvant si cauta un sinonim, de exemplu: bun si bland. Elevul asculta doua propozitii si va spune daca acestea au acelasi inteles (de exemplu: sotia i-a spus sotului; doamna i-a explicat domnului).
- Sistematizarea vocabularului
Pe o foaie se enumera cateva categorii (jocuri, animale, flori). Elevul citeste cuvinte ce fac parte din aceste categorii si le grupeaza. Elevul asculta un grup de cuvinte, cum ar fi: fotbal, papusa, farfurie, tenis si indica pe cele care fac parte din categoria sporturi. Elevul asculta un grup de cuvinte, cum ar fi: caine, pisica, soarece, mar si alege pe cel care nu face parte din aceeasi categorie.
-Continut si forma
Pe o foaie se scriu in dezordine cuvintele unei propozitii, iar elevul trebuie sa o reconstituie. La inceput am folosit cuvinte care nu pot fi asezate decat intr-un singur mod, ca de exemplu: lapte bea pisica- pisica bea lapte, iar apoi propozitii ce pot fi realizate in mai multe moduri: joaca se pisica cainele cu- pisica se joaca cu cainele sau cainele se joaca cu pisica. Se scrie sau se citeste o fraza, iar elevul trebuie sa aleaga din trei alte propozitii pe cea cu acelasi sens.
-Capacitatea de a retine informatii
Inainte de a citi un scurt paragraf, i se va spune elevului ca va trebui sa spuna in final despre ce este vorba. De exemplu, i se poate spune: „Asculta bine aceasta poveste, va trebui sa-mi spui care sunt personajele cu care s-a intalnit Dorothy".
METODE DE INTERVENTIE
1. Metoda Stauffer
Aceasta metoda permite explorarea resurselor intelectuale, lingvistice si culturale ale elevului. Elevul dicteaza profesorului o povestire si vede cum cuvintele sale se transforma in cuvant scris. Profesorul citeste textul ca atare, fara modificari ortografice sau de punctuatie. Se reciteste textul corect, subliniind cuvintele si structurile pe care vrem sa-l invatam.
2. Metoda Graves
Dupa Graves, capacitatea intelectuala a elevilor este data de experientele concrete. Nu acelasi lucru se intampla cu cunoasterea limbajului. Pentru aceasta va trebui sa ajutam elevul sa descopere ca scrisul este un mijloc de comunicare, inainte de a-l invata regulile ortografice. Eliberat de grija de a face greseli, copilul se „joaca" cu cuvintele, structurile si ideile. In acelasi fel in care a invatat sa vorbeasca, copilul va invata sa scrie din amuzament. Dupa un timp, va realiza valoarea textului scris si va dori sa citeasca si la altii. Atunci va incepe sa vada importanta respectarii regulilor ortografice si va accepta mai usor corectarea acestor greseli.
3. Metoda Cunningham
Elevii care nu au achizitionat un vocabular suficient nu vor putea beneficia de metoda anterioara. In acest caz, li se da o propozitie care trebuie completata de acestia. Ne putem folosi de o tema, cum ar fi animale, prezentandu-le 10-12 propozitii care numesc si descriu diverse animale. A doua zi, dupa ce s-au recapitulat numele animalelor, se cere elevului sa scrie o mica povestire despre fiecare, incepand cu „Mie imi place...". copilul completeaza propozitia, iar profesorul o scrie la tabla. La sfarsitul lectiei, pe tabla sunt scrise mai multe propozitii, elevul putand invata astfel ortografierea corecta.
4. Metoda Lentin
Metoda Lentin se bazeaza pe cele doua metode precedente, vizand imbunatatirea limbajului oral inainte de a-l aplica lecturii si scrierii. Exploatarea situatiilor concrete ale limbajului permite elevului cunoasterea mai buna a acestuia. Chiar daca elevul povesteste ceva, vom scrie in fata sa ceea ce povesteste. Foaia ii va fi data acestuia. In curand vom vedea ca elevul va incepe sa scrie singur textul, la inceput copiind ceea ce a scris profesorul, apoi texte personale. Astfel, copilul se va invata cu sintaxa, vocabularul si ortografia.
CATEVA JOCURI CARE POT FI FOLOSITE IN TERAPIA DISLEXO-DISGRAFIEI SUNT:
MASINA DE SPUS POVESTI
Cereti copilului sa deschida o carte la intamplare si sa puna degetul pe un cuvant oarecare (veti avea grija sa alegeti un substantiv sau un adjectiv). Repetand aceasta operatie de trei ori, veti obtine trei cuvinte fara mare legatura intre ele. Astfel, jocul consta in inventarea unei povestioare in care fiecare cuvant isi gaseste, mai mult sau mai putin locul.
ACEASTA INCEPE CU...........
Spuneti copilului o silaba, iar jocul consta in gasirea, de catre fiecare, pe rand, a unui cuvant care sa inceapa cu aceasta silaba. Cuvantul trebuie gasit in cat mai scurt timp. Primul care nu mai are idei, pierde.
Varianta: spuneti copilului o silaba si cautati cat mai multe cuvinte pe care le numarati unul cate unul, interzicand repetitiile (se pot da betisoare pentru fiecare cuvant). Cand nu mai are idei, el este cel care propune o silaba. Dumneavoastra veti gasi cat mai multe cuvinte. Cuvintele pe care nu le cunoaste, vor fi explicate.
JOCUL LUI KIM
Asezati In fata copilului cateva obiecte (jetoane), fara nici o legatura intre ele. Lasati copilului cateva secunde sa le priveasca cu atentie, apoi, in timp ce este intors cu spatele, luati un obiect sau schimbati locul lor. Copilul trebuie sa observe schimbarea, sa o verbalizeze si sa aseze obiectele cum au fost la inceput. Jocul este cu atat mai dificil, cu cat sunt mai multe obiecte in fata lui si/sau cu cat se produc mai multe schimbari.
POVESTE PE DOUA VOCI
Copilul propune punctul de plecare al unei povesti (sau dvs.), spunand prima fraza. Dvs. continuati cu a doua... si tot asa pana construiti in doi o poveste. In functie de imaginatia copilului puteti sau nu sa precizati destul de repede personajele si intamplarile.
LITERA INTERZISA
Un joc putin mai dificil, pentru dezvoltarea auzului si a auzului fonematic. Alegeti un sunet, o vocala, care va fi considerat interzis. Fiecare trebuie sa spuna un cuvant, oricare, cu conditia sa nu contina acel sunet interzis. Fiecare greseala se considera un punct pentru adversar. Partida se joaca pana la 3 puncte. Cand copilul va fi familiarizat cu jocul, se va putea trece la interzicerea unor consoane, care sunt mai dificil de reperat. Pentru ca jocul sa fie mai dificil, trebuie interzise sunete foarte frecvente. In limba romana, sunetele utilizate mai des sunt: E, I, A, C, T, R, U, N, L, O.
Jocul se poate desfasura si pe baza materialului scris.
JOC DE RIME
Puneti Intrebarea: „Ce sa pun intr-o... masina?", iar copilul va raspunde propunandu-va cel mai mare numar de cuvinte care se termina cu „ina". Jocul se poate diversifica cu alte exemple: cos, casa, valiza, cort... .
BIBLIOGRAFIE
Bacus, A. – „Jocuri pentru copii de la o zi la sase ani", Ed. Teora, Bucuresti, 1998
Burlea, G. – „Tulburarile limbajului scris-citit", Ed. Polirom, Iasi, 2007
Mititiuc, I – „Probleme psihopedagogice la copilul cu tulburari de limbaj", Ed. Ankarom, Iasi, 1996
Preda, V. – „Elemente de psihopedagogie speciala", Ed. Elikon, Cluj, 2008
Gagyi, E. – „Eu citesc mai bine!", Ed. Hoppa Kiado, Tg. Mures, 2005
Autor: Teodora Gabriela Satala
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu