,sunt un obiect,,bine
pus la păstrare
nu mă mai atinge nimeni
în întunericul de frunze
mă nasc privire întoarsă
cu venele adâncite
întru Asfinţit,
oameni de gheaţă îmi sfâşie retina
aruncându-mă în maluri:
-hai, vino, îi zic,
în lumea mea albastră
cerberii înalţă mugete celebre
literaţii îşi beau liniştiţi cafeaua
jucându-ne sorţii
ca pe mărul cel mărunt:
stricat, îi mai și zic, hai, vino,
în lumea mea de cântec
mişună scântei şi
cimitirele se cern
din firul vieţii
împletind iluzii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu