(Nu am iubit, chiar daca am invatat sa iubesc)
nimic nu mă mai
putea întoarce
din grabă lucrurile fuseseră spuse
gândite răstălmăcite
ştiinţa mea
era peste limite
de supravieţuire ticăitul
unui ceas solar
începea să mă scoată din minţi şi
vocile nu se mai opreau
şi omul îmi spunea vino
învăţându-mă un nou limbaj
al faptelor disipate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu