aprinde focul de muguri
în cămară
vâlvătaie sorbind
cămașa inimii ca pe un
acoperământ de ceară
și ochiul crăpat al nopții
slobozește picături de rouă
aburindă în priveghere de-o clipă
limbile noastre
încearcă uitarea
ca pe o rană adâncă
în tresărit de ape
stingem tăișul alb-albastru
trup mestecenilor dăltuind
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu