scrisoare cu fluturi galactici, din volumul gothic,,Urme vechi,,
numai prin mine poți zări imperii,
numai prin mine poți auzi,
cu urechea lipită de ultima coastă,
sunete de trâmbițe și glasuri războinice
izbite în poarta cetății învăluită în fâlfâit
de aripe uriașe care taie văzduhul cu limbile de jad
a fost cumplit când nu ai mai putut găsi chipul
femeii tale înfășurat în batistele de doruri
da, a fost cumplit, soare,
și acum ai putea să transformi zările în pasăre,
să desenezi cu ciocul de foc pe buzele moi
crâmpeie din viața mea de frunză curgătoare.
dar aș putea să mă prefac în gigant miriapod, să trec,
să trec,
să tun și
să fulgeri
să îmi târăsc satul uitat în spinare.
nerostuitule cu ochii aprinși,
libertatea ta îmi tulbură distanțele măsurate
zilnic între colțul gurii mele și vârful mănușii albe
pe care mi-o arunci
ostentativ
la picioare.
cât de ironic te-am iubit și
te-am urât iubind și te-am...
apoi, m-ai aplecat și m-ai pitit cu fața întoarsă printre rânduri stau și te aștept
să-mi îmbrățișezi partea dreaptă a obrazului scăldat în raza de piatră.
dar între timp zac ghemuită
în mine aștept fluturii galactici
să-mi șteargă palmele de foc să îmi
croiască plapuma nopții cu trupurile lor moi
vor acoperi chipul meu de marmură
peste care ai trecut
fără să dai socoteală.