po)veste despre tata

Poveste despre tata

Iar e deschisă uşa de la şură
Şi tata înhamă cai'-n iarnă întâia oară,
Li s-au tocit copitele săpând în bătătură
Şi-atunci pornim agale, coborând spre ulicioară..

E noapte...Luna ne priveşte liniştit...
Dar tata-i lângă mine,
Şi dorul meu din piept a adormit.
O aură din bunătatea lui mă ocroteşte,
Şi-mi mângâie obrazul obosit, aud cuvinte sfinte,
pe care tata nici nu le rosteşte,
Şi-o pace fără seamăn în gene s-a topit...

Ne latră câinii de pe uliţi şi fierăria îşi deschide poarta,
Fierarul pregăteşte focul şi cuiul înroşit,
Iar calul îşi primeşte-n oasele bolnave,soarta,
Şi parcă satu' întreg a adormit.
Cu sârg loveşte în copite,
Dar cuiele se strâmbă, mult mișcate,
Fierarul iar le scoate scorojite,
bătându-le atent, în altă parte...

O, biete suflete însângerate,
V-aş lua în braţe, acum, copita-ndurerată,
Ş-aud cum inima scrâşneşte
Ea nebuneşte-n piepturi vi se zbate...
Apoi, pornim pe drumul dinspre casă.
Pribegii călători mai şchioapătă o dată,
Şi paşii şovăielnici parcă mă apasă.
Dar tata-i ogoieşte, vorbindu-le în şoaptă.
.............................................................
Icnesc în somn şi duc alăturea de mine,
Povestea asta din adâncuri, fără file,
Cusută.n lacrimi reci şi cristaline.