duminică, 23 august 2015

mistică

fricile mele se trezesc
pătrund în camera-mi goală
pieptănându-mi pletele
se ascund
stau până în zori cu
degetele ascuțite
în fereastră gata
gata să îmi muște
din suflet
fluturi/păianjeni zboară
liniștiți purtând
copite ruginite
îmi acoperă ochii…
fricile mele se adapă din cupa nebuniei
otrăvindu-mi florile de iasomie
(o să mă destram)
o să mă destram îmi zic iau
securea retez piciorul stâng
rostogolindu-l peste fricile mele
care îngenunchează
gemând…

vineri, 14 august 2015

strigăt în rădăcini

(în memoria tatălui meu)

stau de veghe la uşa casei mele
şlefuită de atâţia morţi
încă vii cu o mână
îmi mângâie iertarea tata
răsfoind pe fiecare parte trecutul
pletele lui se cutremură
în ramuri ademenindu-mi tristeţea
cu degete
uscate
printre lacrimi
cuvintele îmi cresc
în valuri de ninsori
crivăţul roade din dealuri
nici nu mă mai deosebesc
de luturile astea din care
am fost frământată
înmuguresc
în durere cu
ceruri săpate pe obraz vă strig:
-amintirile mele nu
şi-au găsit sfârşitul
în colbul fierbinte şi
coasta adamică
mă strânge.
............................................................
dar iată
câmpul se îmbată într-o frumuseţe siderală
străbunii mei scrâşnesc
dezmorţindu-şi oasele
din împietritele statui
curg înspre râuri...
.............................................................
neamul meu
a murit zic astăzi
satul nu mă mai recunoaşte.

şi stau hăituit
la hotarul dintre zile
ca un bocet cu gura întredeschisă
a strigare
pe când tăcerea
mă ia cu evlavie
în nesfârşita ei Pază.




tertagramon

rod al clipei-veşnicia-
din pământuri dă să iasă,
un ţăran şi-adună zorii
adunând lumini în casă.

n-au uitat de noi, străbunii
ne-au turnat în temelii,
umbra noastră printre pietre-i
duhul sfânt din veşnicii.

neîncetat  îmi curg izvoare
peste ochi şi trupul meu
îmi-adună gîndul iară
căutând pe Dumnezeu.

strig s-audă şi păgânii:
-neamul meu şi limba mea
au fost vatră prin credinţă
şi nimic n-o va schimba.

sâmbătă, 8 august 2015

decaLOG

iată, sub haina-mi de plumb
atârnă păcatele mele
cu mâinile murdare
mi se face semnul crucii
deMULT nu mai am
piei de atârnat
nu mai
am vorbe de împrumutat
sunt doar un simplu rob
care-mi înconjoară umerii
stau pe aceeaşi piatră
de vorba cu moise când
tablele legii mi se înfierează
în palme TU îmi strigi
să nu ai alţi dumnezei
alăturea de Mine
la masă cu păgânii să nu-mi
aşezi picioarele tale
cu sandalele dezLEGATE
de-a dreapta
nici de-a stânga
căilor de mijloc
-crezare-
să nu le dai

când noaptea nu mai vrea să vină

întunericul mă cuprinde pe
sub piele cu murmur de noapte
îmi intră în trup îngreunându-mi paşii
cobor spre catedrala neamului cu
toţi copiii orfani de mână călugări
cu cagulele pe faţă încarcă automatele
ţintind fix în inima mea s-a adopostit
încă un stol de păsări oarbe ţipă straniu
sfâşiind catapeteasma bisericii golia fluturii timoraţi
se aruncă din turla proaspăt renovată îşi smulg aripile
ponegrindu-şi picioarele cu sânge ascut sunetele
clopotului de aramă dându-ne vestea unei
învieri fără de slujbe fără de popi împiedicaţi în
sufletele copiilor nu ne mai
trebuie aripi
zborul e o necesitate a
gândurilor sinucise



Vorbe

Vorbe bune, vorbe rele, Supte-n gând de lacrimi grele. Vorbe coapte sau necoapte, Spuse-n șoaptă dar nu în șoapte. Vorbe care-ați fost uitat...