Taci!
Învață sufletul să nu vorbească
Șoptește inimii ca pe o taină:
-Tăcerea e firească...
N-aprinde candela ciobită,
Cu pâlpâire omenească,
Așează-ți tu pe frunte spinii
și lasă pielea să ți-o ciuruiască...
Taci!
Învață buzele să încremenească,
s-adoarmă, locuind târziul,
să nu se mai trezească...
Nu mai toci, de formă doar, cuvântul.
Tu ești pierduta floare
Ce n-ai știut 'păstra nici umbra
Care odihnea mormântul.
În vorba ta se stinge îngerul pe gură,
Şi-n aura-i albastră, coboară,
Încolțit de sete, furul, și ţi-o fură.
Taci!
Tu ești pierduta făr`de buze încarnate
Şi doar suspinu`-ți scoate
De sub piele cuvinte-șoapte,
Care se pierd hai-hui în noapte
Ş`-apoi se-aprind ca niște torțe luminate...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu