vineri, 1 ianuarie 2016

Zbor spre Absolut

Îţi fac semn cu mâna dreaptă,
Tu doar ochii să-ţi îndrepţi,
Să-ţi arăt în vârf de ramuri,
poama noastră,
poama coaptă,
a iubirii împlinite,
ca un fruct demult uitat,
în copacul vieţii noastre,
răsărit din rădăcina
gândului senin, curat.

Mâna mea îţi prinde mâna
şi păşim pe-aceleaşi pajişti,
Tu, cu pas mai apăsat,
Întrebându-mă, pe cale:
-Cum? Când oare? În ce viaţă,
noi credeam că ne-a lăsat,
singuri, rătăcind în zare?
Eu, cu apa vieții tale,
Tu, cu râul vieţii mele?
Şi de ce iubirea noastră
zboară. zboară printre stele?

Dar ea, liniștit, se scaldă,
răcorindu-se aieve
când în apa cea din mine,
când în marea cea adâncă,
ce pluteşte-n gând la tine.

Şi eram doar eu în mare,
cea albastră, marea ta...
Însă apa cea din mine
şi pe tine te scălda.

Tu erai în gând la mine,
Eu, ca norul cel sihastru,
o cunună de luceferi,
străjuiam şi viaţa ta.

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...