strânge-mi în palme primăverile
să pot așterne pajiște rochiei mele
neînflorate
cuprinde-mi pleoapele grele
sub priviri febrile
aș vrea să topesc eu
marginile cerului în alte
ape mai tulburi
ape de vânt
ape de gânduri
apă de dor
neînfricatului meu trup cu nuferi
galbenă buză săpată în lacrimi.
ooo amețitorii mei nuferi peregrini
te caută prin frunze deșarte
cu rădăcinile mâloase
strânge-mi în brațe copilul uitat
ca pe cea din urmă zi
tăiată-n perdeaua nopților,
prinde-i în piept gândurile tale,
reazăm oglinzilor fără de capăt
și eu cad în mine (ră)bufnind
din numele meu mic orbul flămând
îmi cere iubire tot cere
l-aud cum respiră în vopseaua tabloului întunecat
înoată, încercând disperat să ne unească gurile
într-o singură șoaptă,
într-un suflet reflexiv
(ne)obosit, călător pe
câmpuri toride suntem de veacuri
paiațe sarcastice cu toporul atârnat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu