mi s-au albit așteptările
într-o liniște aproape sticloasă
caut un singur cuvânt
care să îmi reducă limita
dintre bine și rău
dar cui îi mai pasă
mă trag afară
din mine
înfig tocul
în burta mâlosului pământ
până aud copiii cerului cum scâncesc
după mamele plecate
n/
-a mai rămas nimic zic
ne mor și satele
agonizând
bătrânii se ascund
prin gările părăsite
doar așa ne mai rezolvăm
şi noi cazurile simple
doar așa încercăm
cu orice preț
să ne sub-numim
popor așezat pe umerii
mărilor învolburate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu