vineri, 30 septembrie 2016

renașterea

Renașterea

tăceri în așteptări sau 
cuvinte risipite lovesc 
malurile vieții cerșind 
o nouă înfățișare 
cu privirile roase 
atingem suflete și
mâinile ni se destramă 
în firul înnegurat al nopții 
se țes adâncite în buze de statui 
adună corbii necuprinsului 
și necuprinsul cade 
îngenunchind strigătul cerului 
deopotrivă /creștin și păgân/ adorm 
osteniți pe creștetul vulturului 
expirând alte vieții strâns 
legate de noul legământ 
muntele scrâșnește 
pântecele luminii răstoarnă temelii 
astupate de ierburi alunecându-ne pașii

miercuri, 21 septembrie 2016

trădarea de neam

simt o sufocare
de jivină străpunsă
în coaste e ca un șuierat
de șarpe
dezbodolit
târăsc spre inimă
cu ultimele puteri
paşii lumii
ascuțiți de un neam
aflat stingher
la marginea trădării.

simt

mă închid în capsula timpului
simt cerul ca o apăsare
a grădinilor suspendate
în mâinile mele renasc
miile de fluturi cu dinții înfipți
în lespedea de piatră sunt o umbră
săpată pe un obraz solitar/înger captiv
cu aripa zdrobită
îmi încerc zborul până
dincolo de bolta împărătească
sisif o să îmi fie tovarăș
însoțindu-mă prin
saltul resemnării

,,Micul Print,,-poezie pentru copii




Sunt Micul Prinț de lume îndrăgit
Știu, filozofic a întreba,
despre orice este neprețuit,
Despre viață, despre natură, despre flori,
Despre o mie de culori.
Odată, pe o altă Planetă, am poposit
Și cu o floare firavă m-am împrietenit.

-Ce e iubirea, o întreb?
-E o pasăre măiestră. 
Am prețuit-o şi am ferecat-o
Într-o fereastră. 

Am îmblânzit o vulpe
Ce simplu mi-a vorbit.
Am cunoscut un om
Care prea mult m-a prețuit.

Mai am si o carte
Cu foile din fluturi,
Din ea încep să zboare
Mii de săruturi.

sâmbătă, 17 septembrie 2016

poetul apatic




am întâlnit poetul apatic
își soarbe liniștit cafeaua
cu pleoapele căzute
nu te mai privește
pe când îți vorbește
doar soarbe soarbe
înghițindu-și cuvintele
ca pe niște pietre scumpe le
amestecă în paharul de plastic
ele plutesc fac surfing 
aruncându-se unele peste altele
atât de agile încât le simt nuanța
și nu îmi rămâne decât 
să mă ascund și eu printre ele
să îmi rod simțurile reînviate
acolo departe de ochii căzuți
să plutesc în gândul Lui
să scormonesc în pieptul uscat
în căutarea adevărului
să mă pot așterne 
ca o cărare vineție
pe deasupra asfaltul umed
într-un fel de umbre hexagonale 
.................................................
dar știu sigur poetul apatic
de la o vreme mă locuiește
în exact mijlocul nopții
iese cu mâinile pline de sânge
uitându-mi ochii
larg deschiși


imn patriei mele

intonam imnul patriei mele
parcă eram trezit dintr-o beție
noaptea se zvârcolea
în așternuturi
teama îmi umezea pleoapele
celelalte popoare îmi vorbeau
despre facerea lumii
și mă acopereau
cu miile de umbre
,,sunt un neam viu,, le zic
în umerii mei s-au sprijinit
arcadele unor visuri mărețe
oameni de cenușă
mi-au atins teama pe frunte
amestecându-mi brațele de oțel
printre ramurile de jad fac
parte din roadele
patriei mele udate cu sânge

miercuri, 14 septembrie 2016

Părerile de rău



Se cer în mine, ades, strigate
Părerile de rău,
Ca niște înroșite răni cicatrizate
Ce zac uscate și pătate
Deasupra sufletului meu.

(Te întrebi și astăzi cine sunt?)

Sunt vorba strecurată-n vânt,
Ecoul prăfuitelor hrisoave
Cântat în vocile suave,
Himera nenăscutului poet,
Sau gândul tău mai desuet
Și gama ce-a rămas tăcută, aseară,
În sunet trist de clarinet.

Sunt templul ridicat fățarnic
Pe șubrezii piloni de pergament.
Și visul tău purtat în taină,
Cel îmbrăcat, ades, în altă haină.

Sunt lutul omenesc
Ce-n tâmplă mi se zbate
Și încă îmi șoptește vorbe deșănțate
Ce-au fost uitate…(Sărmane vorbe îngropate).

Și-atunci pornesc cu pasul meu profane,
Ecoul mi se sparge în cadran
Prin falsul murmur de chitară
Aștept să se repete visul,
A doua oară, cu-aceleași răni cicatrizate
Rămase-adânc săpate-n gândul meu
Deși de tine-au fost uitate…
Părerile de rău…
Părerile de rău…

Eu cred că, azi, nici nu mai sunt
Doar umbra mea cutremură în noapte,
Și doar ecoul slobozește mii de șoapte,
În miez de zi sau mijlocul de noapte…

marți, 13 septembrie 2016

zăpezile amare


mergeam cu 180 la oră şi parcă
zburam pe deasupra asfaltului ud
se iveau capete de oameni
ne imaginam că suntem
deja într-o poveste
nu aveam altceva de făcut decât
să deschidem larg coperțile
să scoatem mâinile piepturile sleite

coastele costelive
să ne rotim așa ca într-o naștere pelviană

deșurubându-ne cu picioarele înainte
să pornim prin lumea asta largă
doi copii din gheată
pentru moment 

rămâneam paralizați
dar nopțile accelerează 

accelerează și
ah toamna asta a zăpezilor amare

care ne intră în carne
rostogolindu-ne printre zile

aceeași poveste


dominique era o pisică ascetă
dar pentru că i se permisese să muşte
din păpuşile vii nu-i mai cerea stăpânului
să o ţină în lesă (temperament puţin concesiv)
și-acum clipeşte des înghite şoareci
pe ascuns se alintă şcolăreşte
evidențiindu-și gulerul albit
îşi arată sânii de hârtie
aplaudaţi-o pe dominique
molipsiţi-vă de vitejia ei miguel de cervantes
încă trăieşte(aceeaşi legendă/acelaşi surâs/aceeaşi poveste
fără de sfârşit) să-i mulţumim cum se şi cuvine
într-un idiom de neînţeles dominique îşi cabrează limba
zâmbeşte ascuţindu-şi ghearele de sârmă
vânează numai şoarecii de soi
în mijlocul nopţii îşi transformă pieile în rochii indecente
zgârie mesaje: dominique vă respectă şi vă iubeşte
cu acelaşi deficit vocal noapte bună îţi urăm dominique 
prin tine simţim:-încă nu e totul pierdut
dar nici nu am câştigat
...încă

ultimul val



am intrat într-un proces
de vindecare prietene
sunt o mângâiere
tulburată
de dincolo
de adânc
mâna mea slobozește adieri
înțelenind misterul
buzele-mi sârmoase
au tunat coastele mă
încorsetează un alt manole
mă ascunde 
astupându-mi ziua
înapoia altui zid
aştept să se reverse zorii ca
să pot ţâşni
în unda de lumină
precum un ultim val


the last wave


I have entered in a process 
of healing my friend
l'm a softly touch
ravish 
from outer 
of deepness 
my hand give freedom to winds
burrin' the mistery
my metallic lips
thundered my rips
sorround over me another Manoli
get inside me covering my day
behind another wall
l'm waiting the dawns shivering 
able to be in a sudden explosion 
like....the last wave.

călătorii




dacă frica asta ar dispărea îmi zic dacă
nu ne-ar mai paşte dacă ar dispărea
pur și simplu
oamenii s-ar transforma în câmpuri
încercând să cânte la aceeași vioară
corzile inimilor noastre s-ar mai armoniza puţin
în liniştea valurilor
maşina s-ar opri
şi ar deschide brusc trapa
iar noi pe jumătate oameni
pe jumătate păsări
ne-am ridica unul pe celălalt
copiii noştri ne-ar cânta din frunze
am uita de toţi şi de toate
(impozite taxe dobânzi nu
am mai plăti)
nemaibăuţi de soare
nemaiumblaţi de timp

sâmbătă, 10 septembrie 2016

haiku


floare de argint
umbra mea ascunde nori
cerul fumuriu

Gânduri

Am gânduri negre, albe, cenușii și uneori
mai colorate.
Ești amator??
Le-aș vinde, azi, pe toate,

…Mi-aș vinde chiar și osul
De sub frunte, și pasul
Ție ți l-aș face punte...

Chiar inima din piept mi-aș da…
Aș pune-o-n pieptul tău de catifea…
Să-ți ticăie în noapte
Secunde suspendate...

Ți-aș da și stânca dintr-un munte,
Și vocea mea ascunsă-n vorbe mute.
....................................................
Dar nu uita
În ochi
Am gânduri
Amestecate printre rânduri…

joi, 8 septembrie 2016

solitude

o iau la pas
prin orașul de foc
soarele se scurge
în galerii
șobolani
îngroașă obrazul zgomotos al nopții

inima-podoabă funerară-
începe a se zdrobi
(și sufletu-
lui din palme
îi creșteau alte ramuri
mult mai fibroase)
dar eu mă ascund
în răcoare (să nu mă mai vadă
Nimeni sau Niciodată)
oamenii străzii
alungă câinii...
...
...
...
-și? -atunci?
-o iau la pas...solitude/îmi iau viața înapoi
între degetele uscate

duminică, 4 septembrie 2016

nu mai avem stăpâni-un nou poem



suntem ,,liberi,, ca păsările cerului
inflexibili şi nemaleabili prea greu
de mutat din loc pentru noi
nu mai există vecernii
doar câteva capete deșurubate
ne arată cu privirile ruginite mormântul.
dincolo de ruine nu există sprijin
cântările angeline renasc
în sunete oarbe
se încrucișează
la marginea gropii unde
nici măcar ei morții de mâine
care ne beau astăzi
din urme veninul
nu mai au de la o vreme
suficiente locuri pentru migrare.

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...