mărul adamic

e greșită cărarea cerului zici

ca un labirint săpat în urme
mâinile mele bâjbâie prin întuneric
mă clatin mă întind mă sprijin de ceață
o împărăteasă împarte stele dintr-un paner împletit 

cu migală de o tarantulă cu ochi holbați și buze vineții.

alerg peste scoicile ascuțite privesc farul înstelat 

aștept nisipul să-mi plângă plecarea 

cu lacrimile tale fierbinți

iar infinitul să se stingă alăturea de mine

cuprind cu o mână cerul cu alta edenul mult visat
te strig să guști din mărul adamic
și ziua se proptește  de umărul nopții
îmi fixez obsesiv ochiul sub pleoapa ta 

care se zbate ca o spărtură în zid
scânteiezi tristețile în coastă

îmi aduci miresme de maghiran

și-n corpul tău eteric locuiesc
aceiași fluturi acvatici

cu picioarele potcovite