caut cu unghiile arcuite
ceva în piatră sap
adânc tot mai adânc
degetele îmi lasă urma
în formă de boabă amară
în vene mi se scurg
miile de veacuri şi
uit că nu-s fiară
unghiile mele amestecă praful
greu alunecându-mă la celălalt capăt al zorilor.
unde-am ascuns zâmbetul ploii
dar iată se întrezăreau flori de iarnă pe
obrazul zăpezii
într-o frescă adâncă amuțind
dorul meu de liniște albastră.
......................................................................
haidem, un pas,
încă un pas
două urme stinghere pe
apa cerului alergând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu