duminică, 19 februarie 2017

limita de hotar


pietrele se răsturnau în alte pietre
calea ne apărea măruntă și mută
ca și viețile noastre
confiscate de ochii de corb.

câmpul mâinilor noastre
se întindea în zadar
umezeala nu îndrăznea
să roadă din umbra pietrelor
răsturnate ce apăreau a-mi umple pasul.
eram oarecum mulțumită de
trupul meu prea plin
ca un copac dezrădăcinat
aruncat peste limita de hotar
-armă slobozită-
din subteranele nepieritoare.
gânduri ieftine şi parfumate
mă vor săvârși
stâmpărându-mă ca pe orișicare
în alte și alte pietre mărunțite

Niciun comentariu:

Tot întrebându-mă

Înfiptă într-o nerăbdare de demult aștept cu tălpile de foc- e ca şi cum aș avea un bandaj în jurul capului amor...