vineri, 24 februarie 2017

Nemărginire



exilată între cordonul ombilical al mamei
şi cordonul suspendat al altei lumi
învârt pe deget o tăcere albă
ca pe o liniște de neiertat
înapoia pașilor mei
vorbele nu îşi mai află locul
înghesuite în prea mute fapte
clopote le strigă
trăgându-se
de unica sfoară
apostoli suri cu tâmple ruginite
caută chilii în zboruri întoarse
lichidul se scurge
vâscos şi singur
ochiul pământului geme
baierele nopții au plesnit
tresar trăgând după mine clipa
înfășurându-mă strâns
în oasele de lut
aud cum ochiul morții clipocește
liber ca o umbră

Niciun comentariu:

Tot întrebându-mă

Înfiptă într-o nerăbdare de demult aștept cu tălpile de foc- e ca şi cum aș avea un bandaj în jurul capului amor...