marți, 14 martie 2017

hai sa nu murim



i-am zis desprinzându-mă cu greu din
furnicarul acela cenușiu fără de aripi
hai sa încercăm măcar o dată să nu mai murim așa prostește în fotografiile astea întunecate unde lumina nu mai răsare
din lumină te rog să te concentrezi și să strălucești măcar acum la apus ca un adevărat soare
am nevoie chiar și pentru o clipă de o adiere ușoară

și el m-a prins de mână și am stat așa amândoi
lumină în lumină
suflet în suflet și
am desenat plictisiți cercuri
mii și mii de cercuri
iar în fiecare trasam câte o față zâmbitoare imensă cu ochii inundați de mare

trecuse o vreme
mirosea țipător a zi și a noapte
fețele mele se descrețeau
fețele lui se încruntau

fotografiile tresăreau
se îngălbeneau
se îngălbeneau
în-ceeeet fără să spună nimănui

„poezia nu se scrie din minte”zicea cărtărescu și am călcat toate mințile în picioare
cioburi îmi curgeau în vene îmi alunecau în creier
„să vrei până la mie, să poți până la șase! ne striga de departe arghezi
udându-și florile de mucegai

atunci am obosit
și-am adormit într-un colț de tavan
cu cioburi în mâini și în picioare dar
niciodată nu m-am putut ține strâns de povestea aceea

Niciun comentariu:

Tot întrebându-mă

Înfiptă într-o nerăbdare de demult aștept cu tălpile de foc- e ca şi cum aș avea un bandaj în jurul capului amor...