sâmbătă, 18 martie 2017

pe drumul de niciunde

zidesc o cruce în nisip
din trup îmi iese umbra unui șarpe
cu ochi de rubin
ca o liană mă încolăcește
mă strânge la rându-i
zidește în mine o scară
iacab privește
urcă prin măruntaiele mele sprijinindu-și bastonul
în ochi, în creier, în gândul meu cristalizat
urcă spre altarul catedralei neamului meu
săgețile curg
curge şi apa oglindind brațele mele
crescute ca niște ramuri verzi îmbibate cu alge doar
săgețile mai luminează văzduhul
şi mă simt nedreaptă
în lupta asta corp la corp
care se naște în venele mele
nepieritoare

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...