simfonii

am atins trupul lunii
aplecat ca pe o cenuşă
înscânteiată
am cerşit liniştea
care ne legăna cuvinte
într-un balansoar al amintirilor

e nevoie de amiezi coapte
în umbre adânci
săpate pe obraz
de sub pana corbului ieșeau
picturile rupestre se înfigeau
în pereții stâncoși
apa clipocea a simfonii
vioara albastră
strângea un curcubeu uitat
..............................................
-luaţi! ne tot îndemna bătrâna cerului
în curând se lasă ceaţă...