miercuri, 8 martie 2017

urmează-mă!




e mâna mea de fum
(sau poate e același drum)
ce-adună șoaptele amare,
uitate neîntrebat, în clipa de vis(are).


eu iarăși mă petrec
lăsând blestemele să amorțească
în arzătorul cerc.

înspre apus se-îneacă marea tulburată,
din cioburi te refac
s-asculți povestea toată,
povestea noastră cu „a fost odată...”.

nu asculta sirenele năuce
sau vântul care suflă din răscruce.

auzi?
sunt eu, te strig și poate plâng,
sau vocea mea ascunsă în adânc.
deschide ochii! dă-mi mâinile!
sau vorbele, pe rând!

nu te-îndoi de mine ,
ai să vezi, doar numele o să-l retez,
și, poate fruntea ți-o păstrez.

privește!
icoanele de aseară
au chipuri de zăpezi,
Nu te-îndoi,
a nu știu câta oară,
doar trebuie să crezi.

Niciun comentariu:

metamorfoze

cu picături metalice morfina se prelinge în vene cu un scârțâit secular furioși trecem o dată și încă o dată prin fiori de cian...