duminică, 21 mai 2017

dorinte vii


lună, prinde-mi sufletul în palme
cântă-mi simfonia oglinzilor stricate și
aruncă-mi trupul în
câmpul florilor de gânduri să
pot culege roua
boabelor de amintiri.
alungă-mă la ușa mării să-mi
strig peregrinarea
desculță prin iarba
firelor albastre

Casa umbrelor

Aroma mirifica a florilor de umbră
inunda nopțile pierdute
cu gânduri solitare,
agățate nepotrivit,
de alte gânduri.

Candela era aprinsă și își juca
peste trupul dezgolit al nopții
desenele enigmatice .

Când se stingea
casa umbrelor se umplea iar 
de mirosul rugăciunilor neterminate și
se îmbrăca în colț de rai ca un
cântec solitar

În apele verzui trupul vestejit
lua noi forme de înaripată.

Blestemul Zenitului



Un cântec îndepărtat
mă cutreieră în zorii dimineților de mai.
Dar Timpul trece pe lângă mine fluierând a nepăsare și
strig Nimicului, călare pe asinul umilinței, slobozindu-mi din pieptul prea plin, râul de hohote :

-Ning pădurile rănite,
Cu petale de amor,
Spini cu ace oțelite
Au spart pieile de dor...

Zace trupu-n putrezire,
Chiar parfumul s-a înecat,
Ai plecat fără de știre.
În zadar te-am căutat/
În zadar te-am așteptat...

Răspunzi într-un blestemul tatuat cu flăcări în Zenit:

-Mergi pe culmea veșniciei,
Cu albastrul tău fior,
Stea aprinsă a făcliei...
Te blestem, nu te ador,
Cu ale tale șoapte moarte,
Liniște să n-ai în noapte,
Să te seci în candid dor,
Vlăguită și pribeagă,
Nimănui să nu-i fii dragă...
Să te stingi încetișor...
Fără apa cea de Taină
Care curge răcoroasă,
la izvor...

Amintirea culmilor aprinse răsucește dimineața vinovată peste
oasele frunții boabele de sânge înfloresc pe degetele tale.
Diamante reci, șlefuite de vreme.
Mâna îți ia forma tulpinilor spinoase.
Spini otrăviți se înghesuie să te locuiască.
Lumea se luminează cu lacrimi înghețate,
strălucind în desfătarea răcoroasă a razelor de lună plină.
Mă și zărești, doar pentru o clipă, prin mulțimea pașilor pierduți îmi reverși în trup tăcerile târzii.
...
Mâini vlăguite reaprind din degete alt întuneric.

duminică, 14 mai 2017

radiografia fenomenului ,,poet,,


sunt un ,,poet,, creat de internet
m-am născut într-o țară în care poezia se cumpără
autorul face rate la vechile C.A.R-uri
și își îmbracă poezia în haine frumoase
apoi o trimite prin ,,lume,, să vadă ce mai este
și cum o mai duc ,,marii literați,,


poeții sunt și ei împărțiți în mai multe ,,caste,,
să nu le zicem găști pentru că suntem poeți
și nu se cade să jignim literatura

în prima castă se află poeții cu barbă
cu ochelari cu privirile stridente
ușor feminizați trăitori prin sferele înalte
ei dețin cheile poeziei și nu vor da niciodată ,,like,,
pentru că toate li se cuvin doar lor
mai țin și cuțitul în mână și împart hălci mari de poezie
domnițelor înlăcrimate robotitoare neobosite pe glia vastă a poeziei

în altă castă se află poeții tineri și neliniștiți
cu organele în gură dezinhibiția lor se confundă cu talentul
dacă așa le vine așa se și duce ei sunt șmecheri aproape ,,șmenari,, nu se dau în lături de la nimic dacă prin asta crește nivelul poeziei dau din coate și alungă din rândul lor cuvântul încărcat de sensuri și dacă le-ai trecut fără să știi pragul poate nu vei mai scrie poezie pentru că după cum am specificat și mai sus EA le aparține lor așa cum le aparține și poeților cu barbă

mai sunt și poeții sensibili care mai cred în Poezie dar aceștia din urmă sunt de mult în burta celor două caste

Îmi înfloresc iar trandafirii




Îmi înfloresc iar trandafirii
Cu nesfârșita catifea la poartă,
Privind iubirile uitate-n legea firii,
Sau lacrima sculptată-n piatră.

Îmi înflorește nufărul în gânduri,
Cu floarea plină de păcat,
Iubirea mea se împleticește
Printre rânduri ca sufletul curmat.

Îmi înflorește crinul de zăpadă
Pe trupul-mi ce s-a desfrunzit,
Și inima a încetat să-l creadă
Dar printre nouri s-a trezit

îmi înflorește primăvara, prin ochii mei,
Doar ție îți închin iubirea
Ce curge, azi, ca o văpaie
Topită-între văpăi...

joi, 11 mai 2017

orizonturi


trăiesc între un da sau nu
strâng la piept
degetul bolnav
am uitat că nu există limite
și mă întreb dacă
nu cumva trăiesc într-o lume
paralelă strig dar nu mă mai puteți auzi
plâng dar lacrimile mele se topesc
toate apusurile îmi trec peste față
îmi descos cu atenție pașii
din glia măreață
şi alerg fără încetare
între doua linii îngroșate



sâmbătă, 6 mai 2017

în semn de trandafir


iubirea mea a început să vândă fluturi
îngrășați buni de pus în hamuri
de acum pot privi și eu cerul
în semn de trandafir
sălbatic răstignit
l-am amuțit și încerc o fugă
pe lângă caleașca de cristal
dau din aripile întunecului
centaurii își ascuțeau copita
(femeia asta a visat prea mult)
prin răsuflare mea întunecată
făpturi de aer stau suspendate
pe cele 6 picioare caută alt drum
stai Ne-cuprinsule aș putea
să îți decojesc pe margini aura
clipă cu clipă şi ochii mei au frigul încleștat
doar cerul mă mai poate ascunde îmi zic
îndesând zilele pe sub cămașa ruginită
caut umbra turbată a brațelor de gheață
îmi plouă cu cioburi și
simfonia ruginii înnebunește trupul ierbii
sugrumă florile în glastră
donna angelica așterne degetele-n scară
!hai !urcă !privește cerul
aproape
apoteotic:
dor ,,tot,, muribund

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...