manechinele bat în ziduri
cu pumnii fixați
dincolo de geamanduri
Tu, Tată, îndemni iedera să crească și
să ne înalțe trupurile peste spicele aurii
ca să mai putem culege lumina din
gura cerului aplecată ca o
arcadă cu îngeri măsluiți
sfârșitul de veac ascunde freamătul frunzelor
de-argint și noi ne oprim în ferestre
ascultând cu urechea
lipită de lutul galben
cum se rostogolesc
din ceruri ecourile
unei altei galaxii
cu aripile împleticite
pășim încurcat peste
urmele străbune sau
peste ploaia asta
meteorică de amintiri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu